Alpinistul Torok Zsolt a dus STEAGUL României pe vârful Ama Dablam din Himalaya

Alpinistul arădean Torok Zsolt a reușit, duminică, să ducă steagul României pe unul dintre cele mai grele vârfuri din lume, Ama Dablam din Himalaya.
Torok Zsolt a ajuns acolo împreună cu alpiniștii Teo Vlad și Marius Gane, a anunțat arădeanul pe contul său de Facebook, unde a postat mai multe fotografii, printre care și cea cu steagul României.
Vârful Ama Dablam din Himalaya are 6.812 de metri și este considerat unul dintre cele mai grele vârfuri.
"Teo Vlad, Marius Gane și cu mine am avut privilegiul să privim de acolo de sus Everestul, Cho Oyu, Nuptse, Lhotse și toți munții din Himalaya, tot ce se poate vedea de pe vârful mult dorit, Ama Dablam", a declarat Torok Zsolt, citat de Mediafax. Torok Zsolt a mai încercat să cucerească vârful și în 2008, dar a fost nevoit să oprească atunci ascensiunea.
"Anul trecut am avut o proiecție la liceul Dimitrie Tichindeal din Arad. Copiii, la sfârșit, mi-au înmânat un steag inscripționat. Steagul urma să ajungă pe Everest. În urma avalanșei uriașe multe obiecte au dispărut, însă am găsit steagul...
În tabăra de bază, după ce ne-am hidratat și am început să mâncăm cu poftă, Petre a pus piesa de la Pink Floyd ,,Coming Back to Lfe", iar, cu ochii închiși, am mai parcurs o dată filmul ascensiunii", scrie alpinistul pe contul său de Facebook.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)