ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un bihorean care are în grijă 200 de oameni sărmani, bolnavi sau cu dizabilități, la domiciliul său, a adus vineri 40 dintre ei în fața Prefecturii Bihor, nemulțumit de amenda de 10.000 de lei pe care a primit-o joi, 21 iulie, de la Inspectoratul Teritorial al Muncii (ITM).

"Acești oameni sunt cazuri sociale, majoritatea fără pensii, cu handicap. I-am adus (pe cei 40, n.r.) să-i preia instituțiile statului, să facă ce vrea cu ei, pentru că sunt obligați de lege. Dacă mie nu-mi dau voie, să facă ei. Eu nu sunt instituție, nu sunt fundație, nici asociație, ci un simplu om care îmi ajut semenii. Legea îmi dă dreptul să-i duc la mine acasă. Stau legal, au buletin, flotant. Instituțiile statului spun că nu am voie să îi îngrijesc. Eu pot să nu îi mai îngrijesc, dar atunci cine o va face? Când ei mi-au spus că nu au locuri ca să îi primească. Am făcut nu știu câte solicitări. În urmă cu doi ani, DSP mi-a dat o amendă de 5.000 de lei și ieri a venit ITM-ul și mi-a dat amendă 10.000 de lei, pentru că au găsit o femeie care mă ajuta la lucru și nu avea carte de muncă. În condițiile în care am o grămadă de oameni care mă ajută. De zece ani, statul român nu mi-a dat niciun leu", a declarat, pentru Agerpres, Viorel Pașca.

Amenda de 5.000 de lei, de la Direcția de Sănătate Publică, a fost dată pentru mai multe deficiențe și condiții igienice precare. Dar, de atunci, nu s-a reușit preluarea bolnavilor de către instituțiile statului, care i-au răspuns la solicitări că nu au capacitatea necesară.

De zece ani, Viorel Pașca găzduiește sute de persoane cu probleme, fără venituri sau un acoperiș deasupra capului, bolnavi în stadii avansate, cu amputații de la degerături, cu boli psihice, pe care i-a primit inițial la domiciliul său din localitatea Dumbrava. Reușește din donații și din ajutorul voluntarilor să le asigure mâncare zilnică, o locuință și medicamente. Sunt foarte puțini cei care au un venit, extrem de mic.

Pe parcurs, faptele sale au atras atenția mai multor persoane de bine care l-au ajutat să cumpere câteva case pentru nevoiași, numărul lor ajungând în prezent la nouă. Doar patru sunt pe numele său, din donații, celelalte patru fiind cumpărate și amenajate de o televiziune olandeză, cu care are contract de folosință, sau de un patron din Arad care i-a pus-o la dispoziție pentru nevoiași. Casele se află în localitățile Dumbrava și Tinca.