Cel mai mare dezastru ecologic produs în Suceava în ultimii 25 de ani: Râul Bistriţa a devenit portocaliu

Apa râului Bistriţa a ajuns să fie portocalie din cauza poluării extreme cu metale grele dintr-o mină închisă.
Astfel, un adevărat dezastru ecologic s-a produs joi după-amiază în zona oraşului sucevean Broşteni, de la fosta exploatare minieră Isipoaia. Râul Bistriţa a fost poluat cu peste un milion de litri de substanţe toxice provenite din fosta exploatare minieră, respectiv cupru, fier şi zinc. Timp de două ore, din fosta mină Isipoaia, care a aparţinut de Leşu Ursului, s-au scurs aluviuni care au contaminat grav râul Bistriţa, debitul crescând de la 15 litri/secundă la nu mai puţin de 150 de litri/secundă după ce două diguri au cedat la fosta exploatare minieră.
Daniel Drăgoi, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, a apreciat că este cel mai grav accident ecologic din ultimii 25 de ani din judeţ, asta în condiţiile în care probele prelevate din apele râului Bistriţa nu au fost încă analizate în laborator.
„ Am anunţat autorităţile din judeţul Neamţ despre această poluare masivă şi sperăm că populaţia nu va avea de suferit din cauza ei. Este o situaţie de forţă majoră pe care sper să o trecem cu bine”, a precizat Daniel Drăgoi, directorul SGA Suceava, conform Monitorului de Suceava.
„S-a produs o acumulare de ape de mină în reţeaua de lucrări miniere subterane, iar această acumulare de ape a debuşat spre lucrările de închidere executate de MinBucovina la mina Isipoaia. Acumularea de ape a străpuns două diguri de beton armat, care au cedat, iar prin cele două conducte de evacuare de dimensiune mare, cu un debit de 150 de litri/secundă, de 10 ori mai mare decât normal, apa uzată s-a scurs în râul Bistriţa”, a precizat Adriana Iordache, director al Gărzii Regionale de Mediu Suceava.
Imediat după ce s-a declanşat alarma, la faţa locului au ajuns echipaje ale SGA Suceava, Garda de Mediu Suceava şi ISU Suceava. Din apele care au ajuns în râul Bistriţa au fost luate probe, dar pentru că cei de la ISU nu aveau reactorii necesari rezultatele vor fi cunoscute abia astăzi.
Mina Isipoaia a fost închisă total în 2013, iar în mod normal trebuia să fie una dintre exploatările sigure pentru mediu. Din păcate, s-a dovedit că lucrurile stau cu totul altfel şi un accident ecologic este posibil în orice clipă.
Potrivit proiectului de acord de mediu privind închiderea minei Isipoaia, care s-a finalizat în 2013, aici trebuiau supuse unui amplu proiect de ecologizare un grup social, atelier mecanic, şopron şi depozit cărbune, depozit, staţie de compresoare, platformă betonată, siloz de descărcare minereu, atelier vulcanizare, bazin de apă, staţii de aeraj, dar şi alte obiective folosite în perioada în care societatea funcţiona în mod normal. Mai exact, totul trebuia realizat pentru a se evita un dezastru ecologic similar cu cel înregistrat joi după-amiază.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)