Concert extraordinar al Corului Byzantion la Mogoșoaia

Sâmbătă, 18 august, de la ora 19:00, în spațiul verde al peluzelor din fața Cuhniei, va avea loc concertul extraordinar susținut de Corul Academic Byzantion din Iași. Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sărbătorii Sfinților Brâncoveni, ocrotitorii Complexului Brâncovenesc de la Mogoșoaia.
Organizatorul manifestării este Centrul de Cultură "Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”.
Conform paginii oficiale a corului, Formația de muzică psalticã BYZANTION s-a format în anul 1997 pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceeal „ Sf. Vasile cel Mare „ din Iași. Numele inițial al formației era „BASILEUS” întrucât aceasta era denumirea corului școlii. Dupã absolvirea cursurilor liceeale, grupul de tineri teologi pasionați de aceastã muzicã înãlțãtoare, a primit numele de Byzantion, aceastã denumire fiind datã de cãtre P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Încã de la primele lecții de muzicã bizantinã membrii corului au avut norocul de a avea alãturi nu numai un profesor emerit ci și un pãstor grijuliu în persoana P.C. Pr. Conf. Dr. Florin BUCESCU.
Formația de muzică bizantină Byzantion activează actualmente în Iași, România, cu binecuvântarea IPS Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și sub egida Universității de Arte „G. Enescu”, Iași. Corul este reprezentat de către Asociația Culturală Byzantion.
Începând cu anul 1997 grupul a susținut numeroase concerte în Grecia, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxembourg, Franța, Italia, Polonia, Rusia, Cehia, Rp. Moldova, Germania, Muntele Athos și România, participând la festivaluri importante de muzică sacră (Rencontres Musicales de Vézelay, Rencontres Médiévales de Thoronet, La spiritualité de Torino, Les chansons de nos racines - Jaroslaw, Atlantis du Nord - Olsytyn, Les amis de Santorini, Willibrord 658 – 2008, Przemysl, Pontigny, Plock, Summer School Orthodox Music Festival - Sankt Petersburg, Brixner initiative Musik und Kirsche „Drama und Liturgie”- Bressanone, Archaion Kallos - Praga etc.). De asemenea, în fiecare an, membrii corului au participat la diferite hramuri ale așezămintelor monahale românești și grecești din Muntele Athos, precum și la simpozioane internaționale, încercând să transmită prin interpretările lor din frumusețea, complexitatea și profunzimea monodiei bizantine.
Sub directa îndrumare a maestrului Lykourgos Angelopoulos, Arhonte Protopsalt al Arhiepiscopiei Constantinopolului și profesor la Conservatorul de Stat din Atena, Byzantion a înregistrat până acum 10 albume audio.
Promovarea muzicii bizantine a Sfinților Părinți ai Bisericii Răsăritene în spațiul occidental urmărește redarea frumuseții monodiei sacre de tradiție milenară, monodie pe cât de complexă și de sobră pe atât de lipsită de teatralități și excese și care revelează pe cât posibil o imagine muzicală a ceea ce istoricul român Nicolae Iorga numea „Bizanț după Bizanț”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

ZIUA DE 4 MAI ESTE DESPRE DRAGOSTEA DE NEAM! - Lideri ai AUR de la Suceava, Virgiliu Gheorghe Vlăescu și Dan Filimon, cheamă românii LA VOT: Nu-i lăsa să ne fure din nou!

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

Pentru homosexuali, Nicușor Dan suspendă pentru o zi legea și drepturile bucureștenilor. Judecătoarea Adriana Stoicescu a avut dreptate: au pus mâna pe România. Și pe Planetă

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)