Constanța: Un pompier a murit în urma unei explozii cauzate de o butelie. Mesajul vicepremierul Oprea pentru familia îndurerată

Un pompier care participa, sâmbătă, la stingerea unui incendiu pe strada Tabla Buții din Constanța a decedat pe loc după ce o butelie a explodat în imobilul cuprins de flăcări, informează Agerpres.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o butelie într-un imobil pe strada Tabla Buții din municipiul Constanța.
La fața locului s-a deplasat o autospecială a ISU Dobrogea.
În timpul operațiunilor de stingere, butelia a explodat. Unul dintre pompieri, în vârstă de 44 de ani, a fost grav rănit și a murit după câteva minute.
Vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, a transmis condoleanțe și un mesaj de solidaritate familiei și colegilor de la ISU Constanța pentru pompierul care și-a pierdut viața, sâmbătă, în misiune, informează un comunicat MAE.
"Am fost informat despre situația tragică în urma căreia un pompier a murit astăzi în misiune în Constanța. Transmit condoleanțe familiei și colegilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța. Suntem solidari și vom da tot sprijinul nostru familiei îndurerate, la fel ca de fiecare dată când am avut astfel de tragedii, în care am pierdut polițiști sau militari în misiune, în timp ce își făceau datoria", a afirmat vicepremierul Gabriel Oprea, citat în comunicat.
MAI precizează că plutonierul adjutant Fripis Marius Daniel, avea 42 de ani și lucra în cadrul ISU din 2006.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Doliu în lumea artistică: fotograful Cornel Bodea a murit subit în timp ce fotografia la o nuntă
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Locale
Persoane: Gabriel Oprea
Locații: Constanţa
Organizații: Ministerul Afacerilor Externe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)