Convoi militar al NATO, implicat într-un accident pe A1. Trei militari americani au ajuns la spital

Trei militari au fost răniți într-un accident în care a fost implicat un convoi NATO, pe autostrada Timișoara - Arad, în apropiere de vama Nădlac.
Potrivit primelor informații, accidentul s-ar fi produs pr fondul oboselii, șoferul unui camion adormind la volan.
În urma impactului bărbatul s-a trezit, a tras brusc de volan și a intrat în parapeții care separă cele două benzi de pe autostrada A1. A mers printre separatoare mai bine de 50 de metri și s-a blocat într-un stâlp de susținere. Bărbatul a fost pur și simplu aruncat din mașină.
Răniții au fost transportați de urgență la Spitalul Județean din Timișoara.
În acest caz a fost deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.
Șeful biroului Autostrada A1 Deva – Nădlac, Valentin Burtă, a declarat că din convoiul militar făceau parte 15 autovehicule cu trailer, care se deplasau de la baza militară de la Poplaca înspre o alta din Uniunea Europeană, pentru efectuarea unui exercițiu.
„Este vorba despre un convoi militar format din 15 autovehicule, care se deplasa de autostrada A1 Deva – Nădlac pentru a trece frontiera de stat româno-maghiară, prin punctul de frontieră Nădlac 2. La kilometrul 479, pe sensul de mers Arad – Nădlac, unul dintre conducătorii auto a adormit la volan și a intrat în autovehiculul care circula în aceeași direcție de mers, aflat în fața lui. Speriat, șoferul a făcut o manevră de tragere de volan brusc spre stânga și a intrat în parapet, urcând ulterior pe parapeții care delimitează cele două sensuri de mers. Autocamionul respectiv a rămas blocat pe parapeți”, a afirmat Valentin Burtă pentru Mediafax.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Doliu în lumea artistică: fotograful Cornel Bodea a murit subit în timp ce fotografia la o nuntă
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)