Creștinii penticostali din regiune critică desfășurarea la Timișoara a Săptămânii PRIDE de promovare a minorităților sexuale
Comunitatea Regională Penticostală din Arad își exprimă indignarea, într-un comunicat de presă publicat luni, față de organizarea la Timișoara a primei săptămâni „Pride” (Mândrie) de promovare a minorităților sexuale, în perioada 3-9 iunie 2019, în contextul mai larg al auto-proclamării lunii iunie ca „LGBT Pride Month”.
„Credincioșii creștini penticostali împreună cu pastorii din Comunitatea Regională Penticostală, aflând că în orașul martir Timișoara se organizează evenimentul PRIDE Week al comunității LGBTQ+, își exprimă indignarea față de scopul și valorile promovate de acesta.
Respectăm convingerile personale ale individului, și manifestarea acestora într-un cadru privat, dar afirmarea în spațiul public a ceeace în viziunea creștină este imoral, este o acțiune profund dăunătoare sănătății spirituale a neamului românesc.
O astfel de manifestare nu poate fi deloc asociată cu Timișoara – Capitală Culturală Europeană, deoarece promovarea mișcării LGBTQ+, nu reprezintă un act de cultură, ci un demers menit să distrugă familia, valorile ei, și în final societatea.
Este o jignire adusă multor etnii și religii care conviețuiesc de veacuri în spațiul bănățean, frumos și pașnic, de către un grup restrâns de indivizi, care afirmă ca scop al acțiunilor lor: „schimbarea mentalității învechite”. Considerăm că schimbarea pe care o solicită aceștia reprezintă un demers discriminatoriu și ofensator față de societatea românească bazată pe etică, moralitate și valori culturale perene, preluate din Cuvântul lui Dumnezeu.
Având în vedere faptul că de aici a pornit scânteia revoluției care a schimbat istoria României, și faptul că, atunci în decembrie 1989, s-a vorbit despre asanarea morală a spațiului românesc, prin cultivarea valorilor creștine și întoarcerea către Dumnezeu, evenimentele din această săptămână, sunt un afront la adresa Creatorului fiecărui om, și o sfidare a celor care și-au riscat viața pentru libertate.
Credincioșii penticostali vor continua să se roage lui Dumnezeu pentru binele cetății, căutând să păstreze neîntinate valorile creștine în care este înrădăcinată societatea românească”, se arată în comunicatul dat publicității luni de președintele Comunității Regionale Penticostale Arad, pastorul Ioan Filip.
ActiveNews a relatat despre organizarea la Timișoara a unei serii de evenimente zilnice de promovare a minorităților sexuale în săptămâna ulterioară Zilei Internaționale a Copilului.
Săptămâna Mândriei celor de altă orientare sexuală a debutat luni în orașul de pe Bega prin vernisajul unei expoziții de lucrări ale artiștilor locali despre comunitatea LGBTQ, urmată marți de o conferință despre drepturile persoanelor LGBTQI+ și parteneriatul civil.
Săptămâna PRIDE TM este implementată de organizația Identity.Education, cu sprijinul Timișoara2021 (Timișoara-Capitală Europeană a Culturii 2021) și MozaiQ (organizație comunitară a LGBTI) prin Fondul Comunitar local.
„Luna Diversității” a fost salutată inclusiv de președintele american Donald Trump și promovată de Google Doodle, logo-ul motorului de căutare Google (care își actualizase tema și cu ocazia Alegerilor Europarlamentare).
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Programul național COPII HOMOSEXUALI ȘI TRANSSEXUALI LA SATE. Sponsor oficial: KAUFLAND. Aplauze: INSTITUȚIILE STATULUI
Dr. Catalin Petrencic, medicul lăudat de Digi 24 după ce a anunțat în pandemie că refuză să mai trateze pacienți care resping vaccinarea Covid, a murit exact la patru ani după a treia doză de vaccin, un Pfizer - VIDEO
Dorel Paraschiv, un arheolog din Tulcea care ridiculiza ”imbecilii” care nu respectau ”protocoalele covid”, a murit după ce a constatat că au trecut 5 ani. Al doilea cercetător tulcean în 20 de zile
”LAGĂRUL LIBER” E AICI: Bucureștiul începe Planul Orașului de 15 minute. Primăria Capitalei se pregătește să interzică ”autovehicule poluante” - sunt vizate mașinile vechi și cele diesel. Profit.ro: Va fi stabilită o Zonă cu Emisii Reduse (ZER/LEZ)
O ”știre falsă” pe care vă recomandăm să nu o citiți - Forumul Economic Mondial: Trebuie să reducem numărul de mașini cu 75% până în 2050. DOCUMENT
Cine este cel mai mare antisemit din România, Silviu Vexler, urmașul lui Silviu Brucan și nepotul unui respectat profesor de Română din Roman
Recomandările noastre
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Avem și noi pedofilii noștri: Epsteinii intelectuali și ”contextuali” de la București, de la stânga la ”dreapta” temuistă. DREPTATE PENTRU CĂLIN GEORGESCU!
Nicușor Dan, gafă după gafă, ca Nea Nicu înainte de Revoluție. Congresul SUA spune că SRI A MINȚIT, SRI recidivează printr-un răspuns CONTRA legislativului STATELOR UNITE ALE AMERICII. Raportul SUA: România - acțiuni PROFUND ANTIDEMOCRATICE
Secțiuni: Locale
Persoane: Ioan Filip (pastor penticostal)
Subiecte: Activism LGBT
Organizații: Comunitatea Regională Penticostală din Arad Google Identity Education Timișoara Timișoara 2021
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)