ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cei doi tineri suspectați că sunt autostopiștii care au înjunghiat mortal un bărbat și au rănit-o pe soția acestuia, și-au recunoscut fapta, ei fiind reținuți pentru a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit inspectorului șef al IPJ Călărași, Marian Iorga, cei doi tineri au 16 și, respectiv, 18 ani, amândoi fiind elevi de liceu. Autorul crimei din 24 noiembrie este băiatul de 18 ani, care atunci era încă minor. Datele anchetei de până acum au stabilit că tinerii voiau să fure mașina, deși niciunul dintre ei nu are permis de conducere, precum și banii pe care șoferul și soția lui îi aveau la ei, conform News.ro.

Marian Iorga a precizat că ambii sunt elevi de liceu, unul în clasa a 12-a și unul în clasa a 10-a, nu au antecedente și niciunul dintre ei nu provine din familii cu probleme. El a precizat că li se va face inclusiv o evaluare psihiatrică, întrucât cei doi „s-au întors acasă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat”.

Potrivit procurorului de caz, Mădălina Miu, tinerii și-au recunoscut fapta și au descris în detaliu modul în care au săvârșit-o. Ei au fost reținuți și vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzați de omor și tentativă de omor calificat.

În 24 noiembrie, cei doi tineri fuseseră luați la "autostop” din orașul Slobozia, într-o mașină în care se aflau doi soți, și i-au spus șoferului să oprească pe DN 3 A, în dreptul localității Tudor Vladimirescu din județul Călărași.

Ulterior, l-au înjunghiat în gât cu un cuțit pe șofer, dar și pe soția acestuia. Femeia a supraviețuit și a reușit să sune la 112.

La fața locului au ajuns echipaje SMURD, însă în cazul bărbatului nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat mort. Soția acestuia a fost transportată la Spitalul Județean Călărași, fiind rănită ușor.

Ambele victime au fost găsite căzute în afara mașinii.

Zile întregi, polițiști din mai multe județe au efectuat căutări și filtre pentru prinderea autorilor.