Halucinant: Primăria Focșani a dat afară niște țigani din apartamente pentru că nu au plătit utilitățile timp de ani de zile, iar CNCD a sancționat autoritățile pentru că i-ar fi discriminat pe rău-platnici

Se întâmplă în România. 57 de familii care locuiau în locuințe ale Primăriei Focșani au fost evacuate, în urma unor hotărâri judecătorești, la finalul lunii martie.
După cum relatează Ziarul de Vrancea, aceștia nu-și plătiseră facturile de ani de zile, iar alții nu mai aveau contracte de închiriere valabile.
Blocurile respective au fost printre primele construite în urbea focșăneană, dar după mai mulți ani, în care s-au degradat, locuințele aflate în proprietatea Primăriei au fost închiriate asistaților social din comunitatea romă.
În anul 2000, blocul a fost reabilitat și modernizat complet, devenind cel mai modern bloc din Focșani. Din păcate, în doi-trei ani, blocul a fost devalizat chiar de locatarii săi: chiuvetele, vasele de toaletă, caloriferele, ușile, ferestrele și cam tot ce se putea a fost scos la vânzare.
Situația a fost tolerată de autorități timp de ani de zile, care i-au lăsat pe locatarii distrugători și rău-platnici să trăiască pe gratis.
După ce, în sfârșit, s-au luat măsuri, Asociația juriștilor romi a reclamat Primăria la CNCD pentru discriminare. În mod ireal, CNCD a decis, în unanimitate că a condiția acordarea „locuințelor sociale de existența unor debite restante la bugetul local și la furnizorii de utilități publice din municipiul Focșani reprezintă discriminare, conform art.2, alin.3 și alin.4 din O.G. nr.137/2000”.
Primarul din Focșani a reacționat la auzul acestei vești:
„În România, libertatea de expresie este garantată de lege, dar mi se pare deplasat, totuși, să vii și să acuzi Primăria Focșani de „evacuări forțate”, atâta vreme cât absolut toate evacuările au fost făcute în baza unor decizii definitive și irevocabile, emise de instanțele de judecată. Decizii care, odată emise de către instanță, devin obligatoriu de aplicat. Iar dacă vorbim de discriminare, nu înțeleg de unde până unde. Faptul că datoriile a 57 de familii au fost plătite de celelalte zeci de mii de familii de focșăneni înseamnă discriminare?! Sau faptul că ani de zile aceste 57 de familii nu au plătit nimic sau foarte puțin, în timp ce toți ceilalți focșăneni și-au achitat datoriile curente, tot discriminare se cheamă?”.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Și-a găsit soția moartă pe bancheta din spate a mașinii. Tragedie într-o familie din Focșani. Femeia decedată subit avea doar 32 de ani

Daniela Ciută: În ”România educată” există copii români obligați să învețe în maghiară - ”Fiica mea plânge de când a început școala”

De ce au murit atât de mulți oameni anul acesta la mare? Claudia Marcu: Crimă cu premeditare. Litoralul românesc, transformat, cu bună știință, într-o capcană a morții. NAȚIONAL

Doar o întâmplare, ”nu ne fură nimeni Ardealul că n-are unde să-l ducă”... Îl dăm singuri. ORADEA: MIHAI VITEAZUL, JOS, LADISLAU AL UNGARIEI, SUS!

Cătălin Cherecheș, infarct la prima oră, fostul prefect de Maramureș, Anton Rohian, mort subit în somn

Daniel Polifrone: Peste 3500 de tineri din întreaga lume adunați într-un singur loc, la Timișoara, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși - ITO 2023. Ați văzut vreun astfel de titlu în presă?
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)