În premieră, Primarul Iașiului participă la Marșul pentru Viață! Mesajul dr. Vasile Astărăstoae: Să alegem să dăm consistență unui concept: acela de mamă. Să fim vorbitori în numele celor care nu pot să vorbească, în numele copiilor împiedicați să o facă
Primarul Municipiului Iași, domnul Mihai Chirică, va participa la Marșul pentru Viață 2018, cu tema Uniți pentru Viață, ce se va desfășura pe data de 24 martie din Piața Unirii, începând cu ora 13:00, informează un comunicat de presă primit pe adresa redacției.
Printre alte personalități care susțin Marșul pentru Viață ieșean se numără: prof. Universitar Doctor Vasile Astărăstoae, Generalul Maior (r) Vasile Roman sau Lectorul Universitar Doctor Bogdan Neculau.
În mesajul său, profesorul Astărăstoae a spus că e momentul să vorbim în numele celor care nu pot vorbi și e vremea să milităm pentru ceva.
„În aceste vremuri ale învrăjbirii noastre, în care suntem asaltați de mesaje negative, în care există o stare conflictuală și uităm de ceea ce ne împlinește ca ființe umane, vine acest mesaj: Marșul pentru Viață. Pentru ceva care să ne unească. Dacă avem liberul arbitru, dacă putem să alegem, să alegem să susținem demnitatea unei femei, să alegem să susținem și să dăm consistență unui concept: conceptul de mamă. Să fim vorbitori în numele celor care nu pot să vorbească, în numele copiilor care sunt împiedicați să se nască. Să fim împreună, pentru viață, nu împotriva vieții”, a spus el într-un mesaj video.
Evenimentul va reuni un număr de 10 000 de participanți care vor promova dreptul la viață al copiilor nenăscuți și sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină.
Sunt așteptați la Marșul pentru Viață cât mai mulți ieșeni, pe data de 24 martie, din Piața Unirii, începând cu ora 13:00. Procesiunea va porni la ora 14:00, dar va fi precedată de o serie de discursuri motivaționale susținute de: Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, Preasfințitul Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord, domnul Constantin Felix Guzgă, Consilier al Cancelariei Prefectului la Instituția Prefectului Iași, Prof. Univ. Dr. Maria Stamatin, UMF Iași, Director Ciprian Iftimoaei, Direcția Județeană de Statistică Iași, Lect. Univ. Dr. Livia Iacob, UAIC Iași, Psihoterapeut Roxana Jilavu, Dumitrița Sinița, reprezentant pro vita Republica Moldova, Maria Elisa Pălimaru președinte Asociația Studenți pentru Viață, filiala Iași.
Marșul pentru Viață se va desfășura pe traseul Piața Unirii, Str. Gavriil Musicescu, Bulevardul Independeței, Str. Ion C. Brătianu, Teatrul Național, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, iar finalul evenimentului va fi încununat cu momente artistice, tot în Piața Unirii, susținute de Grupul vocal – intrumental al Parohiei Sf. Nectarie din Iași, de Corul Sf. Ierarh Nectarie Junior și de artista Dumitrița Sinița din Republica Moldova.
Program:
o13.00 - 13.30 - Sosirea participanților
o13.30 - 14.00 – Sesiune discursuri
o14.00 - 14.30 – Desfășurarea Marșului pe traseul menționat
o14.30 – 15.30 – Momente artistice pe scena din Piața Unirii
Marșul pentru Viață este cea mai amplă mișcare pro vita din țară, ce va avea loc în peste 300 de orașe din România și Republica Moldova.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Programul național COPII HOMOSEXUALI ȘI TRANSSEXUALI LA SATE. Sponsor oficial: KAUFLAND. Aplauze: INSTITUȚIILE STATULUI
Doctorița moartă subit la Buzău la 37 de ani: “Vaccinați-vă, doar așa vom avea mai puține forme grave în valul 5 și o presiune mai scăzută pe secțiile ATI” - Ștefania Manolescu Szabo, decembrie 2021 - RIP
Dr. Catalin Petrencic, medicul lăudat de Digi 24 după ce a anunțat în pandemie că refuză să mai trateze pacienți care resping vaccinarea Covid, a murit exact la patru ani după a treia doză de vaccin, un Pfizer - VIDEO
Dorel Paraschiv, un arheolog din Tulcea care ridiculiza ”imbecilii” care nu respectau ”protocoalele covid”, a murit după ce a constatat că au trecut 5 ani. Al doilea cercetător tulcean în 20 de zile
”LAGĂRUL LIBER” E AICI: Bucureștiul începe Planul Orașului de 15 minute. Primăria Capitalei se pregătește să interzică ”autovehicule poluante” - sunt vizate mașinile vechi și cele diesel. Profit.ro: Va fi stabilită o Zonă cu Emisii Reduse (ZER/LEZ)
NUMAI CREDINȚA NE-A MAI RĂMAS - Peste 100.000 de români la Sfânta Parascheva cu trei zile înainte de hram. Imagini impresionante - FOTO/VIDEO DRONĂ
Recomandările noastre
Cum să distrugi o țară în patru pași. Fostul agent KGB Yuri Bezmanov: “Scoteți-vă bananele din urechi!”
Tucker Carlson: Chemtrails sunt reale! – Haarp, secetele, uraganele și Sabotorii Climatici – Operațiunea Popeye - 11 septembrie și ingineria climatică - Planul demonic de a distruge Planeta [traducere integrală]
Chemtrails nu mai sunt o teorie a conspirației: Expertul Dane Wigington explică la Tucker Carlson ce respirăm cu adevărat: aluminiu, bariu, stronțiu, mangan, surfactanți, fibre polimerice și grafen
Părintele Justin: O să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. Trebuie să ne pregătim de orice, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să putem rezista mai ușor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm
Secțiuni: Locale
Persoane: Mihai Chirica PS Macarie Vasile Astărăstoae
Locații: Iaşi
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Primăria Iaşi
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)