Istoricul Marius Oprea, academicienii Eugen Mihăescu și Sorin Dumitrescu sau actorul Dan Puric au semnat o petiție către autoritățile Sectorului 4 pentru a reveni asupra deciziei de schimbare a denumirii Liceului „Mircea Vulcănescu”
Decizia Consiliului Local al Sectorului 4 de a schimba denumirea liceului Mircea Vulcănescu în Liceul Traian Popovici, a trezit o puternică reacție din partea societății.
Astfel, a fost inițiată o petiție către autoritățile locale ale sectorului 4, prin care se cere revenirea asupra deciziei de schimbare a denumirii.
„Pe această cale ne exprimăm surprinderea și indignarea cu privire la hotărârea dvs. de a schimba numele Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu”, de pe str. Izvorul Crișului nr. 4, ca urmare a unei adrese a Ministerului Afacerilor Interne și în baza solicitării Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România "Elie Wiesel”, solicitare pe care noi o considerăm abuzivă si neîntemeiată. În numele Fundației "Ion Gavrilă Ogoranu”, înființată la inițiativa unor luptători anticomuniști care au supraviețuit represiunii dictaturii comuniste, având ca obiect de activitate, conform statutului, "cinstirea și păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea și demnitatea națiunii române în decursul deceniilor de represiune prin care a trecut România în ultimul secol”, vă comunicăm poziția noastră argumentată, pe care o supunem atenției Consiliului Local al Sectorului 4, privitor la acestă hotărîre”, se arată în preambulul petiției inițiată de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu.
După o scurtă prezentare a activității lui Mircea Vulcănescu, inițiatorii arată circumstanțele în care s-a produs condamnarea marelui sociolog: „Suspendat din serviciu în urma legii de purificare a aparatului de stat, după ocuparea țării de către armata sovietică și instaurarea regimului comunist, Mircea Vulcănescu a fost arestat preventiv fără mandat încă din 30 august 1946. Vulcănescu a fost condamnat pe 9 octombrie 1946 la opt ani temniță grea. S-a stins din viață la 28 octombrie 1952, în penitenciarul Aiud, ca urmare a metodelor dure de exterminare la care a fost supus”.
Printre semnatarii petiției, accesibilă AICI, se numără Dan Puric, istoricul Marius Oprea, academicienii Eugen Mihăescu și Sorin Dumitrescu, realizatoarea Lucia Hossu Longin sau scriitorul Răzvan Codrescu.
ActiveNews a relatat că Institutul „Elie Wiesel” a trimis o solicitare Ministerului de Interne prin care arăta că se consideră o încălcare a legii faptul că mai multe străzi din România poartă denumirea unor persoane condamnate de așa-zisele Tribunale ale Poporului, după război, pentru „crime de război”. În realitate, toate persoanele ce avuseseră legături cu regimul Antonescu fuseseră condamnate generic sub incidența „crimelor de război”, deși nu avuseseră funcții de decizie sau de răspundere față de declanșarea operațiunilor Armatei Române pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei.
Printre cei vizați se numără generalul Gheorghe Jienescu (care dă numele unei școli în comuna Rast, Dolj), scriitorul Vintilă Horia, pedagogul I.C. Petrescu sau mitropolitul Visarion Puiu( are o statuie în curtea Mănăstirii Putna).
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singurul film din România înscris la Food Film Menu 2026 a câștigat categoria Young Chef Ambassadors. Românii îl mai pot vota până pe 30 august - VIDEO
Călin Georgescu face apel la români să-și umple cămările cu produse autohtone și anunță că sâmbătă va fi la Codăești, județul Vaslui: ”Toamna Cămărilor Românești începe de mâine. Direct de la producător în cămară. Cumpărăm românește, ridicăm țara!”
Asociația Română pentru Iluminat avertizează: Stingerea becurilor pe străzi - integral doar 1% din vârful de consum al țării - aduce economii mici și riscuri mari. USR-iștii PNL-iști Chirica și Ciucu, primii care bagă marile orașe în era Ceaușescu
Primarul din Cavnic dezvăluie cum mint oamenii lui Arafat ca sa închidă izvoarele - VIDEO
Doliu în lumea medicală. Dr. Iuliu Achiței, de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava a murit la 59 de ani. A fost găsit fără suflare în locuință
Opriți aerul condiționat, să nu cadă curentul la Untold! Reducerea consumului e doar pentru fraieri: La Cluj e liber la risipă
Recomandările noastre
Secțiuni: Locale
Persoane: Dan Puric Eugen Mihăescu Lucia Hossu Longin Marius Oprea Mircea Vulcănescu Răzvan Codrescu
Locații: București
Organizații: Institutul Elie Wiesel Primăria sectorului 4
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)