Lege specială anti-poluare la Timișoara

Nivelul de poluare trebuie redus la jumătate din cât permite legislaţia naţională, iar dacă în şase luni nu se conformează, patronii vor fi obligați să iși mute fabricile afară din oraș, potrivit unei hotărâri recente a Consiliul Local Timișoara.
Mai mult, legea interzice de acum încolo orice investiție care poate ridica gradul de poluare al orașului, indiferent că e vorba de noxe sau doar de mirosuri și zgomot.
Hotărârea de consiliu local a fost luată sub presiunea timișorenilor, care se plâng tot mai vehement în ultimii ani de calitatea aerului și mirosurile neplăcute care vin de la unele dintre marile fabrici din oraș.
Într-o adresă anexată proiectului de hotărâre, reprezentanții Direcției de Mediu susțin că s-au străduit să găsească „o exprimare unitară care să nu contravină legislației în vigoare”, temerea fiind că municipalitatea s-ar putea trezi în instanță cu marile fabrici care își desfășoară activitatea în oraș.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Avertismentul Profesorului Ilie Bădescu: Din cauza prăbușirii natalității un sfert din satele din județul Dolj se află în risc de dispariție

Eminescu închis într-o ladă de 6 ani și Mihai Viteazul la GUNOI. Așa sunt tratate SIMBOLURILE NAȚIONALE la Oradea. Fotografii REVOLTĂTOARE

Cristina Leordeanu: ”Sancțiuni și interdicții ierarhului IPS Teodosie, care slujește și 12 ore din 24?”

SCENE EPICE ÎN BUCUREȘTI: Un bărbat a făcut baie și s-a spălat pe cap cu apă caldă de la ploaie pentru prima oară în 5 ani - VIDEO cu Momente Unice din Veneția Balcanilor

IPS Teodosie a sărbătorit hramul Catedralei Arhiepiscopale din Constanța printr-o slujbă impresionantă

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)