Mare fâs maghiar la Valea Uzului: sub 1000 de unguri. Generalul Radu Theodoru exclusiv: Josnicia politicienilor trădători ai României
UDMR continuă să provoace România pe mână cu autoritățile Ungariei lui Viktor Orban, considerat de mulți comentatori occidentali drept un veritabil agent al lui Vladimir Putin înfipt în NATO și UE, dar și împreună cu autorități ale statului român.
Astfel, Csaba Borboly, președinte al Consiliului Județean Harghita și al Organizației Teritoriale Ciuc al UDMR, unul dintre organizatorii principali ai manifestației exclusiv maghiare de azi, de la Cimitirul internațional din Valea Uzului, a declarat textual: „Am luat măsuri speciale pentru a împiedica repetarea incidentelor din Valea Uzului. Printre altele se va bloca accesul în vale pe DJ dinspre Dărmănești. Urmează să participe mai ales cei din județele din secuime, dar sunt așteptați și delegații ale localităților/județelor înfrățite din Ungaria". Organizatorii au anunțat cu aplomb prezența a 10.000 de unguri, azi, la Valea Uzului, ca replică la manifestația românească din 6 iunie, Ziua Eroilor. Dar, conform Jandarmeriei Române consultată de ActiveNews, la Valea Uzului e un mare "fâs": sub o mie de participanți.
Totodată, mâine, 27 august, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a chemat la judecată pe liderul asociației Calea Neamului, dr. Mihai Tîrnoveanu, participant la comemorarea de la Valea Uzului, în urma plângerii unui militant activ pentru autonomia "Ținutului Secuiesc". Arus Zsolt, vicepreședinte al "Consiliului Național Secuiesc" și președinte al Fundației Szekler Monitor, a participat și la manifestațiile de protest îndreptate împotriva sentinței de condamnare definitivă a lui Beke Istvan și Szocs Zoltan, acuzați de DIICOT de activități teroriste antiromânești.
Cei doi au vrut să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat, fiind condamnați pentru infracțiunea de „acte de terorism” îndreptate împotriva românilor care aniversau de 1 Decembrie 2015 Ziua Națională la Târgu Secuiesc, manifestație organizată tot de Mihai Tîrnoveanu și Calea Neamului. Președintele CNCD este, la fel ca Arus Zsolt, maghiar și format ca politician de UDMR. Documentele programatice ale UDMR prevăd că „în Ținutul Secuiesc există condiții pentru crearea unei autonomii recunoscute în dreptul public" (Rezoluție Congresul 12).
Atacul concertat al organizației discriminatorii a românilor împotriva unor elemente esențiale de stabilitate ale statului român se întrevede și din fervoare cu care vorbesc de o "graniță" în interiorul României, "graniță " a "Ținutului Secuiesc". Același Csaba Borboly afirmă că „reprezentanții comunității maghiare doresc ca în cazul Valea Uzului granița dintre județele Bacău și Harghita să fie trasată așa cum prevede legea". Cu toate acestea, conform documentului atașat aici, aprobarea pentru manifestația de azi au solicitat-o - potrivit Legii - județului Bacău, recunoscând astfel oficial de ce unitate administrativă a României aparține Valea Uzului. Politicienii maghiari vorbesc programatic tot despre "graniță" ca frontieră internă - linie de demarcație între două state - și cu privire la delimitarea teritorială dintre județele Harghita și Neamț, în bătălia UDMR pentru Cheile Bicazului. Anunțată ca o mare victorie în luna iunie, decizia de a se muta această delimitare teritorială în favoarea județului Harghita a fost contestată în instanță de reprezentanții județului Neamț.
Despre toate aceste fapte ne-a vorbit în exclusivitate scriitorul, exploratorul și militarul de excepție Radu Theodoru, la "pastila lunii" - evenimentul semnificativ al lunii, comentat de venerabilul patriot în vârstă de 96 de ani (video). Generalul Radu Theodoru consideră că la ora actuală asistăm la un cumul al trădărilor politicienilor români: "Și-au neguțat interesele în Parlament și la Guvern personale împotriva intereselor naționale. Și le-au dat ungurilor tot felul de drepturi ca să-i aibă votanți iar ungurii i-au păcălit. Lucruri josnice, lucruri murdare: și-au pus interesele personale deasupra intereselor istorice ale României contemporane". Aviz amatorilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O profesoară îl apără din Olanda pe Vlad Țăranu, ”un stindard al iubirii de țară”: Scrisoare Deschisă către Ministerul Educației din România, direcția Colegiului Național "George Barițiu" Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș
Vrancea: Un polițist de la Penitenciarul Focșani de 43 de ani, găsit fără suflare la pământ într-o benzinărie. Botoșani: Un apreciat artist s-a stins din viață ”fulgerător” la doar 40 de ani: AVC
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Campioana – O elevă din Brăila s-a calificat la cea mai mare competiție de robotică din lume, FIRST Tech Challenge, din SUA
Vlad Țăranu, elevul care ”a atentat” la ”integritatea națională a României” cu mesajul ”Basarabia e România”, în studioul ActiveNews - Starea de Libertate: ”Alții au plătit cu viața pentru întregirea țării”- PROMO cu un nume de care veți mai auzi - VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Locale
Locații: București Valea Uzului
Subiecte: Cimitirul Internațional Valea Uzului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)