Marșul homosexualilor și Mitingul pentru Familie s-au desfășurat sâmbătă la Cluj-Napoca

Câteva mii de persoane au luat parte, sâmbătă, la Marșul Mândriei lesbienelor și homosexualilor de la Cluj-Napoca și au cerut legalizarea parteneriatelor civile pentru cuplurile formate din parteneri de același sex, informează Agerpres. Participanții la Marșul „Cluj Pride” au afișat steaguri și umbrele în culorile curcubeului și pancarte cu mesaje precum „Drepturi egale pentru fiecare”, „Corpul meu, drepturile mele”.
„Este un moment istoric, pentru că oferim o vizibilitate comunității LGBT. Au fost zeci de ani în care oamenii nu ne-au cunoscut așa cum suntem noi, diferiți, cu bune și cu rele. Ieșim în stradă pentru că avem dreptul să o facem. Am trăit în teamă și minciună. A venit timpul să ieșim din invizibilitate, din anonimat. Am ieșit în stradă pentru că încă nu avem drepturi, cum este parteneriatul civil”, a declarat organizatorul marșului, Lucian Dunăreanu.
„Date oficiale: 3521 de persoane la cel de-al treilea Cluj Pride. Fiecare participant a primit câte o brățară Cluj Pride, motiv pentru care vă putem prezenta exact numărul. Vă tare mulțumim!”, informează și pagina de socializare a organizatorilor.
S-au alăturat manifestării homosexualilor și unele persoane publice, printre care: viceprimarul orașului Koln, Andreas Wolter, consulul onorific al Franței la Cluj-Napoca, Pascal Fesneau, consulul onorific al Spaniei, Jose Arnaud Uson, reprezentanți ai formațiunilor politice USR, PLUS și Demos.
Noua Dreaptă a organizat, la rândul său, un Miting pentru Familie, la Cluj-Napoca, sâmbătă, cu participarea câtorva sute de persoane. Acestea s-au reunit în Piața Avram Iancu, purtând steaguri românești și pancarte cu mesaje precum „Familia este întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie”, „Stop parteneriatelor, căsătoriilor, adopțiilor homosexuale”, „Rușine, Iohannis!”, „Clujul nu este Sodoma!”. Susținătorii Familiei au rostit rugăciunea „Tatăl nostru” și au scandat „Uniți salvăm familia naturală”, „Uniți salvăm familia creștină”, „Credința, familia, patria”.
„Vrem să ne arătăm și opoziția față de marșul homosexualilor care va avea loc sâmbătă după-amiază la Cluj-Napoca. Primăria a făcut un pas înapoi (...), o astfel de manifestare nu ar fi trebuit autorizată. Faptul că unii oameni se mândresc cu o perversiune sau cu o orientare sexuală ni se pare ridicol”, a declarat președintele organizației Noua Dreaptă, Tudor Ionescu.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Și-a găsit soția moartă pe bancheta din spate a mașinii. Tragedie într-o familie din Focșani. Femeia decedată subit avea doar 32 de ani

Daniela Ciută: În ”România educată” există copii români obligați să învețe în maghiară - ”Fiica mea plânge de când a început școala”

De ce au murit atât de mulți oameni anul acesta la mare? Claudia Marcu: Crimă cu premeditare. Litoralul românesc, transformat, cu bună știință, într-o capcană a morții. NAȚIONAL

Doar o întâmplare, ”nu ne fură nimeni Ardealul că n-are unde să-l ducă”... Îl dăm singuri. ORADEA: MIHAI VITEAZUL, JOS, LADISLAU AL UNGARIEI, SUS!

Cătălin Cherecheș, infarct la prima oră, fostul prefect de Maramureș, Anton Rohian, mort subit în somn

Daniel Polifrone: Peste 3500 de tineri din întreaga lume adunați într-un singur loc, la Timișoara, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși - ITO 2023. Ați văzut vreun astfel de titlu în presă?
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Persoane: Lucian Dunăreanu Tudor Ionescu
Locații: Cluj-Napoca
Subiecte: Activism LGBT Miting pentru Familie
Organizații: Noua Dreaptă Pride Romania
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)