Te invităm duminică, 10 februarie la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa", să afli povestea unuia dintre cele mai mari mamifere care au trăit vreodată pe Pământ, Deinotherium gigantissimum! Numele său, alcătuit din cuvinte de origine greacă, ar însemna, în traducere, „animal înfricoșător uriaș".

Trebuie să știi că era erbivor, în ciuda staturii sale uriașe, de peste 4 m înălțime și aproape tot atât lungime - adică era înalt cam cât o casă cu un etaj! Se hrănea cu aproximativ 400 kg de plante pe zi, adică, în medie, hrana a 40 de cai sau a 2 elefanți pe zi.

ImunoMedica


Vedeta noastră, Deinotherium gigantissimus a dispărut cu peste 2 milioane de ani în urmă,  iar scheletul său a fost descoperit pe teritoriul actual al județului Vaslui, în 1890, de geologul și paleontologul Gregoriu Ștefănescu. Duminică, 10 februarie, este ziua de naștere a profesorului și academicianului, născut în 1836.

Acest uriaș teribil și înfricoșător este înrudit cu elefanții actuali, le este un fel de văr, pentru că au urmat linii evolutive diferite. Caracteristica genului Deinotherium este prezența fildeșilor arcuiți în jos și fixați pe maxilarul inferior. La elefanții actuali, fildeșii, situați pe maxilarul superior, sunt arcuiți în sus. Caninii erau absenți, iar trompa „animalului îngrozitor" era un organ musculos, foarte mobil, rezultat din alungirea și concreșterea nasului cu buza superioară. Rolul colților în hrănire a fost intens dezbătut. Este posibil ca pe lângă frunze, ramuri, coaja moale a copacilor, Deinotherium să se fi hrănit și cu părți subterane ale plantelor – rădăcini și tuberculi, folosindu-și, pentru scoaterea lor din pământ, fildeșii. O altă explicație posibilă este că fildeșii aveau un rol în timpul reproducerii pentru că arătau care mascul este mai puternic, deci mai „îndreptățit" să-și găsească pereche.

Scheletul de Deinotherium gigantissimum expus la Muzeul „Antipa" din București este o piesă de valoare științifică mondială, importantă pentru cunoașterea faunei preistorice, fiind și un exponat de excepție din patrimoniul cultural deținut de România.

În acel moment a fost primul schelet, aproape complet, al unui Deinotherium. A fost nevoie de 15 ani de săpături pentru a fi dezgropate aproape toate oasele din scheletul fosilizat al exemplarului. Pentru montarea lui pe suport metalic, în 1906, prof. Ștefănescu aduce în țară, pentru trei luni, pe renumitul restaurator belgian Louis de Pauw.

Gregoriu Ștefănescu (1836-1911) a fost geolog și paleontolog român de talie mondială, studiind la Universitatea Sorbona din Paris. După întoarcerea în România a fost profesor de științe naturale la liceele Sf. Sava și Matei Basarab (1863) și a scris primul manual de zoologie din România (1865).

Este numit membru titular al Societății Academice Române, din 1876. În timpul campaniilor sale geologice, descoperă numeroase piese fosilizate de plante și animale, din diferite perioade geologice (din Mezozoic până în Cuaternar), astăzi, piese din patrimoniul științific al Muzeului „Antipa".

A căzut la cutremur

În seara zilei de 4 martie 1977, scheletul Deinotherium-ului s-a prăbușit în urma teribilului cutremur, dărâmând în cădere și o parte a scheletului de mastodont. Restauratorul muzeului din acea vreme, Nicolae Pușcașu, a izbutit să refacă montajul scheletului la capătul a 34 de săptămâni de muncă, astfel că, la 22 noiembrie 1977, vizitatorii au putut să admire din nou piesa cea mai prețioasă a muzeului bucureștean.