ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 20.01/ 17:25 O persoană a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuită că ar fi inscripționat mesaje vulgare pe pereții Casei Memoriale "Avram Iancu", precum și ai unui alt imobil, din Târgu Mureș, informează sâmbătă un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, tânărul de 23 de ani din Târgu Mureș este bănuit că ar fi inscripționat, cu vopsea neagră, pe peretele exterior al imobilului Casei Memoriale "Avram Iancu", mesaje cu conținut vulgar, la adresa eroului național Avram Iancu, precum și a martirilor Horea, Cloșca și Crișan.

Poliția a fost sesizată, în 16 ianuarie, prin apel la 112, de un reprezentant al Societății Culturale Avram Iancu, Filiala Târgu Mureș privind distrugerea peretelui casei memoriale.

„Din cercetările efectuate la fața locului, a rezultat că în noaptea de 15/16 ianuarie, au fost inscripționate, cu vopsea de culoare neagră, mesaje cu conținut vulgar, la adresa eroului național Avram Iancu, precum și a martirilor Horea, Cloșca și Crișan, pe peretele exterior al imobilului Casei Memoriale 'Avram Iancu', din Târgu Mureș. Din verificări, s-a constatat faptul că același gen de mesaje, au fost inscripționate și pe peretele unui alt imobil, situat pe strada Avram Iancu din Târgu Mureș", precizează sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, potrivit IPJ Mureș.
 
Știrea inițială

Deputatul PMP Marius Pașcan a scris, pe Facebook, că o clădire de referință din Târgu Mureș, Casa memorială „Avram Iancu” a fost vandalizată, fațada acesteia fiind mâzgâlită cu mesaje obscene, informează Mediafax. Acesta cere autorităților să identifice urgent persoanele care au făcut acest lucru.

„Scandalos!!! Provocatori fără de minte au cutezat, astăzi, să murdărească fațada unei clădiri de referință din Târgu-Mureș, a Casei memoriale ,,Avram Iancu", de pe strada care poartă (re)numele Crăișorului munților, a eroului național al românilor. În inscripția profanatoare sunt incluse, cu conotații triviale, și numele martirilor Horea, Cloșca și Crișan, simboluri ale mișcărilor țărănești și răscoalei din 1785, murdăria încheindu-se cu urarea ,,Trăiască Ungaria!"”, a scris Marius Pașcan, pe Facebook.


Deputatul PMP vorbește și despre un alt caz de vandalism tot în Târgu Mureș, în care poliția identificase ca suspect o persoană de etnie maghiară, însă nu se știe ce s-a întâmplat ulterior, deaorece nu au fost comunicări oficiale ale autorităților.

„Reamintesc că, anul trecut, o altă fațadă a unei clădiri din Târgu-Mureș a fost mâzgălită printr-o inscripție ofensatoare la adresa României similară, poliția identificând un suspect, de etnie maghiară, despre care nu se mai știe nimic oficial de atunci. Solicit instituțiilor competente de ordine publică să demareze de urgență cercetările pentru identificarea făptuitorului. De asemenea, să informeze public asupra măsurilor legale care au fost dispuse în cazul precedent. Ascunderea sub preș din culpabile rațiuni a numelui vinovaților precum și a sancțiunilor dispuse împotriva unor astfel de fapte reprobabile, inadmisibile, nu va face altceva decât să stimuleze asemenea producții iresponsabile”, a completat Pașcan.


Parlamentarul PMP se întreabă dacă va există curaj în aplicarea legii.

„Să vedem acum cine se teme mai mult de UDMR și evită aplicarea corespunzătoare și respectarea legii la Târgu-Mureș? Cui îi tremură genunchii pentru o funcție publică, când trebuie să-și facă datoria profesională pentru climatul necesar de liniște și siguranță publică?! Curaj, aplicați cu fermitate legea, voi fi cel dintâi care vă apără politic și sunt sigur că toți mureșenii responsabili, cei care doresc pacea, bună conviețuire interetnică, concordia și armonia acestui municipiu și județ, vă vor susține și aplauda!”, a conchis Marius Pașcan.