Primarul UDMR din Sovata, AMENDAT cu peste 80.000 de lei în cazul steagului SECUIESC

Tribunalul Mureș a admis vineri, 25 martie, acțiunea Prefecturii Mureș și a dispus amendarea primarului orașului Sovata pentru refuzul de a pune în executare o sentință definitivă, prin care a fost obligat să îndepărteze steagul secuiesc de pe fațada primăriei.
În pofida unei sentințe rămase definitivă, prin care a fost obligat să îndepărteze steagul secuiesc de pe fațada Primăriei Sovata, primarul UDMR a ales să sfideze și a refuzat să dea jos steagul secuiesc de pe primărie.
Prefectura Mureș l-a acționat din nou în judecată pe primarul orașului Sovata, de acestă dată pentru obligarea acestuia la plata unei amenzi pentru refuzul de a pune în executare o sentință definitivă.
"În luna martie 2013, sesizam conducerea Prefecturii Mureș cu privire la ilegalitatea arborării așa-zisului steag secuiesc pe sediul Primăriei Sovata, condusă de primarul Péter Ferenc (UDMR). Tot atunci am sesizat și faptul că plăcuțele cu denumirea instituției nu sunt amplasate legal pe sediul Primăriei Sovata, în cauză încălcându-se prevederile H.G. nr. 1206/2001.
Prefectul de la acea dată, Corneliu Grosu, a refuzat să aplice prevederile legale motiv pentru care l-am acționat în judecată și am câștigat definitiv și irevocabil un proces prin care îi ceream să aplice legea (detalii aici). Din păcate însă, până în ultima clipă a mandatului său, Grosu a fost complicele extremiștilor din UDMR care sfidau Constituția României și încălcau prevederile legale", potrivit dantanasa.ro.
După Grosu la conducerea Prefecturi Mureș a fost numit dr. Vasile-Liviu Oprea. Acesta a aplicat legea în acest caz și l-a acționat în judecată pe primarul orașului Sovata în cazul așa-zisului steag secuiesc. De asemenea, plăcuțele cu denumirea instituției au fost amplasate în mod legal, cea în limba română deasupra celei în limba maghiară.
În luna decembrie 2014 instanța de judecată l-a obligat pe primarul UDMR din Sovata să îndepărteze steagul secuiesc de pe fațada Primăriei Sovata. Primarul din Sovata nu a atacat sentința de la fond, care a rămas astfel definitivă pe data de 4 ianuarie 2015.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Doliu în lumea artistică: fotograful Cornel Bodea a murit subit în timp ce fotografia la o nuntă
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)