Primarul unei comune din județul Olt, împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare. Făptuitorul este tatăl unui copil împușcat accidental în 2009

ACTUALIZARE Vânătorul care l-a împușcat mortal sâmbătă pe primarul comunei Tătulești a trecut în urmă cu șapte ani printr-o dramă familială cauzată tot de o armă de vânătoare. În februarie 2009, fiul său de șase ani și jumătate a murit împușcat de un adolescent cu care se juca în timp ce se afla în vacanță la bunici, în comuna Tătulești, a precizat, sâmbătă, pentru Agerpres, viceprimarul Ștefan Marius Petruț.
Primarul comunei Tătulești, din județul Olt, a fost împușcat mortal sâmbătă, în timpul unei partide de vânătoare.
Primarul Lucian Istrate participa la o vânătoare autorizată.
Într-o intervenție telefonică la postul B1 TV, Mădălina Deloreanu, director medical al Serviciului de Ambulanță Olt, a precizat că edilul a fost împușcat în zona toracelui și că medicul ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-l salva.
"Am fost solicitați prin 112, în legătură cu un bărbat în vârstă de 48 de ani, la o partida de vânătoare, la Tătulești, pe câmp. Un echipaj SMURD și un echipaj cu medic de la ambulanță s-au deplasat la fața locului. Medicul nu a putut decât să constate decesul. A fost o plagă împușcată cu risc vital, în zona torace anterior. Am înțeles că este singura victimă”, a explicat Mădălina Deloreanu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)