ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pr. prof. dr. Radu Preda, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și a Memoriei Exilului Românesc (IICCMER), a susținut vineri, 20 decembrie, conferința intitulată „Trei decenii de libertate, trei decenii de neputință”, la Casa Albastră a Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Evenimentul a fost găzduit în cadrul proiectului „Muzeul viu. 30 de ani de la Revoluția din 1989” și s-a bucurat de prezența unui public numeros, de toate vârstele. În acest context, președintele IICCMER a încercat să descrie activitatea de până acum și planurile de viitor pe care această instituție le are, răspunzând în partea a doua întrebărilor celor prezenți.
 
Mai întâi, Radu Preda a vorbit despre ce a însemnat comunismul ca regim de ocupație și de teroare în toate țările în care s-a manifestat, subliniind specificul criminal asumat de doctrina comunistă.
 
„Ceea ce o să-mi rămână cel mai pregnant ca imagine, pe toată durata vieții mele, va fi această imagine, de când m-am dus în Deltă prima dată, am făcut săpături și m-am întors cu aceeași șalupă a poliției de frontieră, înconjurat de sacii celor care m-au precedat, ai predecesorilor mei. Acolo eram înconjurat de sacii cu osemintele celor care au avut ghinionul de a se naște când nu trebuie, unde nu trebuie și de a crede în ce nu trebuie. Asta o să-mi rămână ca imagine, e fără cuvinte!”, a povestit președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.
 
Indiferent de tentativele de reabilitare a vechiului regim, dovezile care atestă natura criminală a acestuia sunt de necontestat.

„Munca noastră, în acești ani, a fost tocmai pe această linie, a adunării dovezilor. Fiind vorba de o perioadă plină de ideologii, tendința e de a o trata tot ideologic. Dovadă, renașterea neo-marxistă de astăzi. Or, în momentul în care vii cu dovezi : -Măi, copii, această ideologie a produs victime fizice, nu că ne-a sucit nouă mințile și ne-a construit blocuri și a făcut Transfăgărășanul. Acest regim, pe fundațiile lui ideologice, a încurajat și a susținut crima. Și nu crima ocazională, un accident al istoriei, nu!: crima ca sistem. Și, de aceea, tot timpul reiau această constatare obiectivă, care poate fi verificată de oricine. Haideți să recitim Manifestul Partidului Comunist, publicat de Marx și Engels, în exilul lor de la Londra, în 1848, la câteva decenii după Revoluția franceză, care a fost o mare repetiție generală pentru ce avea să fie cea bolșevică, la mai puțin de un secol, în 1917. Or, manifestul Partidului Comunist acreditează, legitimează prin cuvinte clare, cu subiect și predicat, crima ca instrument politic. Și nu doar crima în raport cu dușmanii de casă, ci și crima în interior. Asta e ceea ce m-a frapat cel mai mult: după ce ai terminat cu dușmanii din afară, intervine lupta cu cei din interior.

Or, acolo, în manifestul Partidului Comunist, scrie foarte clar: după ce terminăm cu dușmanii de clasă, trebuie să ne ocupăm de „proletariatul în cârpe”, de cei care, de fapt, s-au obișnuit cumva cu condițiile de asuprire din partea burgheziei și care, dacă nu-i eliminăm noi din jocul luptei proletare adevărate, ne compromit cauza. Și asta este baza pentru epurările pe care le vor face sistematic tinerii comuniști, cele mai cunoscute fiind procesele din anii 1930 ale lui Stalin la Moscova. Context în care, la un moment dat, ajunge în fața unui astfel de tribunal traducătorul în rusă, din germană, al lui Brecht. Și i se comunică lui Brecht în Germania: fii atent că traducătorul tău o să fie executat în curând. La care, Brecht a dat celebrul răspuns, de un cinism extraordinar, care avea să fie moștenit de toată intelectualitatea occidentală pro-stângistă și pro-sovietică: Dacă partidul a găsit de cuviință să-l execute, înseamnă că are dreptate! Acesta e contextul în care o ideologie poate să sucească mințile. 
 
Încercăm să aducem dovezi că această ideologie are efecte, că nu este o simplă metaforă, ci că a produs concret, cu nume și prenume și adresă, victime concrete. Sigur, numărul victimelor nu-l putem stabili noi cu exactitate”, a subliniat Radu Preda.
 
Deși începe să se facă lumină în cazul victimelor regimului comunist criminal, legislația ambiguă și lipsa de voință politică a Statului Român face ca martirii din timpul comunismului să nu fie reabilitați decât parțial după 1989. Acesta este și motivul pentru care profesorul Radu Preda vorbește despre „trei decenii de neputință” în perioada post-comunistă.

„A doua mare imagine care o să-mi rămână mie în minte, după atâția ani de muncă, este cea legată de anul trecut, când, pe 23 august, în mod simbolic, împreună cu autoritățile locale și județene de la Alba Iulia, am reușit să reînhumăm 10 sicirașe micuțe cu osemintele a 10 victime ale comunismului. Erau partizanii împușcați în 3 locuri diferite, dar în aceeași perioadă. Acești 10, printre care și o femeie, de confesiuni diferite (ortodocși, greco-catolici, romano-catolici și protestanți). Ce poate fi mai simbolic decât ca, în an centenar, pe 23 august, statul român să acorde onorul unor „bandiți”?

Statul român n-a fost capabil să onoreze până la capăt rezistența și moartea unor eroi la propriu. Asta e România în care trăim, la 30 de ani de la căderea comunismului! De aceea am și spus: sunt 3 decenii de neputință. Dar eu nu spun asta incitând la ceva, pentru că sunt conștient că există o suprapunere a epocilor, o perioadă de tranziție și de mixturi, mai reușite sau mai nereușite”, explică președintele IICCMER. 
 
Tocmai de aceea, când tranziția va fi fost încheiată și apele se vor fi separat definitiv, actualii conducători nu vor mai putea da vina pe fostul regim, ci vor fi direct răspunzători pentru cele trei-patru decenii de neputință.
 
„De aceea, discursul meu nu este unul acuzator, ci constatator, dar din care aș vrea să tragem niște concluzii legat de ceea ce trebuie să se întâmple de acum înainte. Pentru că, iată, începând de la 1 ianuarie, sau de la 26 decembrie anul acesta, dacă vreți, noi intrăm în ultimul deceniu care ne mai permite să dăm vina pe comunism. Pentru că iau ca unitate de măsură cei 40 de ani de migrație a Poporului Ales prin pustie. Deci încă mai avem 10 ani de scuze. Dar, după ce se vor consuma cei 40 de ani de la căderea comunismului, toate reușitele și eșecurile vor fi semnate cu mâna noastră proprie, ca generație și ca moment istoric al societății românești. Deci mai avem încă 10 ani în care mai putem să ne prevalăm de această scuză, comunismul. Așa cum noi astăzi, când vine vorba de corupție, nu mai putem da vina pe fanarioți și pe turci, peste încă 10 ani nu vom mai putea da vina pe comuniști și pe comunism, în condițiile în care neomarxismul va fi pe val, întruchipat de oameni foarte tineri, în condițiile în care politica memorială va fi sublimată sau minată de oameni care s-au născut după 1989. Deci, e clar că suntem într-un moment realmente de întrepătrundere a apelor, suntem într-un moment în care, dacă n-ai viziune sau perspectivă, riști să curgi, la fel ca și apa, mai departe, să te afunzi într-o mare care te cuprinde și care, practic, te aneantizează. De aceea, demersul meu și, aici, solidaritatea față de Muzeul Național Brukenthal este de a nu lăsa ca aceste teme să se piardă. Iar tema aceasta a crimelor comunismului e cât se poate de reală și de necesară”, atrage atenția Radu Preda. 
 
El arată că prețul libertății nu poate fi înțeles decât prin contrast cu ce a însemnat pierderea ei, motiv pentru care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, deși studiază aspecte din trecut, face o muncă necesară viitorului.

„Nu există lecție mai succintă și mai convingătoare despre ce înseamnă libertatea decât să vezi ceea ce se întâmplă când ea este absentă. Deci, comunismul rămâne în continuare opozitul absolut, contrastul absolut, în funcție de care putem să interiorizăm, să metabolizăm, social și individual, ce înseamnă de fapt să trăiești într-un stat de drept și într-un stat democratic. România de mâine va fi teafără doar în condițiile în care va interioriza, va metaboliza lecția comunismului. Noi nu facem la Institut o muncă paseistă, legată doar de trecut, munca noastră eu o văd ca pe o investiție durabilă în viitor”, concluzionează directorul IICCMER.
 
Radu Preda nu a ezitat să pună problema construirii unui Muzeu al Crimelor Comunismului în România, pe care îl vede în cu totul altă formă decât au imaginat-o politicienii momentului, pornind chiar de la înlocuirea cuvântului „crime” cu acela de „orori”, pe care o consideră nepotrivită.

„Ce ar putea să fie un viitor Muzeu al Crimelor Comunismului? Există într-adevăr o lege proastă, făcută de niște deputați care s-au întrecut ei între ei care să scoată o lege legată de muzeul acesta, bineînțeles, fără să se consulte cu noi, fără să se consulte cu Asociația Foștilor Deținuți Politic, fără nimic. Dacă un deputat un pic mai deștept e în lipsă de teme, reia chestiunea Muzeului Comunismului. Și l-au purtat, de la Jilava, la Casa Scînteii, la Casa Poporului, într-o întreagă nebuloasă. Or, a existat această lege, promulgată de președintele sibian, legată de „Muzeul Ororilor Comunismului”. Or, eu am zis-o încă de atunci și o repet și astăzi: Muzeul acesta nu poate să se numească „al ororilor”, pentru că ororile pot fi interpretate ca opțiuni de gust. Multe lucruri sunt oribile, dar oribilul, ca categorie etică și juridică, nu e condamnabil. Ca și prostia, are acest avantaj al impunității: nimeni nu te pedepsește că ești cretin. Oroarea e o categorie care nu se aplică, este inaplicabilă.

De aceea, revin cu insistență: singura titulatură reală, cu consecințe clare, inclusiv pe agenda Justiției, este următoarea - Muzeul Crimelor Comunismului în România. Nu pentru că eu vin cu această idee, ci pentru că ea se impune de la sine, pentru că crima rămâne categorie etică, dar și juridică. Deci, Muzeul Crimelor Comunismului în România! Pentru că tratezi comunismul și din perspectivă marțială, adică el a venit peste noi, nu l-am născut noi. Comunismul, în toate țările în care și-a făcut de cap a fost, practic, o forță de ocupație. Bine, nu până într-acolo încât să zicem că noi suntem dezlegați de orice fel de obligație sau răspundere în ceea ce privește colaboraționismul nostru cu ocupantul. Comuniștii, peste tot unde au fost, s-au impus cu forța, dovadă că ei nu au fost aleși niciunde prin alegeri libere. Deci, regimul comunist a fost peste tot un regim de ocupație, inclusiv în Rusia bolșevică, unde nu întâmplător și cuvintele îl trădează de fapt ca minoritate: bolșevicii erau minoritari pentru că menșevicii erau majoritari. Deci, este lovitura de stat a unei minorități, în pofida majorității.

Un astfel de muzeu, în opinia mea, trebuie să conțină dimensiunea tragică pe care comunismul a înfățișat-o de o manieră aproape perfectă. Nici un regim nu a reușit să fie atât de dramatic și de criminal chiar la toate nivelele”, a conchis pr. prof. dr. Radu Preda.
 
Radu Preda (n. 23 octombrie 1972, Galați, România) este un teolog român, director executiv, din 2014, al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). A urmat studii de licență la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (1991-1995), apoi studii doctorale la Heidelberg, Paris și Roma. Titlul științific de doctor în teologie l-a obținut la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
 
Radu Preda este director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale și Interreligioase (INTER). De asemenea, membru al Comitetului redacțional al revistei Renașterea, publicație oficială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului, dar și membru în staff-ul Forumului European al Facultăților de Teologie Ortodoxă (Bruxelles).