Răsturnare de situație în cazul instructorului de parașutism: După 40 de minute de resuscitare, medicii l-au readus la viață

UPDATE: Cel de al treilea paraşutist implicat în accidentul de la Clinceni se pare că este în continuare în viaţă. Astfel, instructorul de parașutism, Adrian Costandache, a fost resuscitat timp de 40 de minute, medicii de la Spitalul Florească reuşind să-l readucă la viaţă.
Potrivit B1 TV, instructorul se află în continuarea în stare gravă și ar avea nevoie de o donație de sânge.
Bărbatul este singurul supraviețuitor al accidentului de la Clinceni în urma căruia alte două persoane și-au pierdut viața.
Victima era internată la Spitalul Floreasca în stare gravă, aflându-se la secția de Terapie Intensivă, în comă indusă. Luni dimineața, a fost declarat decesul său, însă după 40 de minute de resuscitare, medicii au reușit să-l țină în viață.
UPDATE Şi cel de-al treilea parașutist implicat în accident, instructorul Adrian Constandache, a decedat luni dimineață la Spitalul Floreasca, au declarat surse medicale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB) au deschis un dosar penal în legătură cu accidentul de la Aerodromul Clinceni, în care s-a început urmărirea penală cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului.
UPDATE Femeia de 27 de ani care s-a rănit grav pe aerodromul Clinceni, după ce s-a ciocnit în aer cu alți doi parașutiști, a murit la Spitalul Universitar. Este vorba despre Elena Nica, portarul echipei de handbal Unirea Slobozia.
Trei paraşutişti au fost implicaţi într-un accident, duminică dimineaţa, în timpul exerciţiilor pe aerodromul Clinceni din Ilfov.
Paraşutiştii s-au lovit între ei în aer. Un paraşutist a murit, iar alţi doi au fost răniţi.
Astfel, 20 de paraşutişti s-au aruncat în acelaşi timp dintr-un aparat de zbor, în cadrul unui exerciţiu desfăşurat pe aerodromul Clinceni. Trei dintre ei s-au ciocnit unul de altul la circa 500 de metri altitudine. Paraşutişti implicaţi în tragedie făceau parte din acelaşi club de paraşutism.
Unul dintre cei trei paraşutişti a intrat în stop cardiorespirator. Medicii sosiţi la locul accidentului l-au resuscitat timp de o oră, însă fără succes. Bărbatul a fost declarat mort. Ceilalţi doi paraşutişti sunt grav răniţi şi au fost transportaţi la spital.
"La faţa locului a ajuns un elicopter SMURD şi mai multe echipaje terestre. Paraşutistul care a intrat în stop cardiorespirator a murit. Celelalte două victime au fost asistate medical şi duse la spital. Paraşutiştii s-au ciocnit în aer şi s-au izbit. Nu a mai avut loc un asemenea accident în România", a declarat la România TV, Raed Arafat, secretar de stat în MAI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Doliu în lumea artistică: fotograful Cornel Bodea a murit subit în timp ce fotografia la o nuntă
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)