Recompensă pentru identificarea amatorilor de petarde din Satu Mare care au desfigurat o cățelușă maidaneză în noaptea dintre ani

Câțiva cheflii din Satu Mare s-au distrat în seara de 31 decembrie punând o petardă în gura unui câine al străzii, potrivit Știrilor TVR.
În urma exploziei, animalul rănit a fost salvat în ultimul moment de o persoană binevoitoare, care i-a plătit operația de urgență la un cabinet veterinar. Medicul Florin Sabados a acceptat să preia cazul, în ciuda programului de sărbători.
Patrupedul de talie medie, în vârstă de aproximativ 7 ani, a pierdut un ochi, este desfigurat în jumătatea stângă a capului și își revine după operație, în custodia unei asociații de protecție a animalelor. Făptașii au fugit, însă, dacă vor fi identificați, riscă amendă penală sau privare de libertate între 3 și 12 luni.
Cățelușa este sterilizată și era îngrijită de mai multe persoane, care îi dădeau de mâncare. De aceea, avea încredere în oameni și interacționa fără rețineri cu aceștia. Va rămâne însă cu sechele de pe urma traumei suferite în noaptea de Anul Nou, având în vedere că simpla detonare a unei petarde este percepută mult mai acut de către un câine, decât de un om, nemaivorbind despre leziunile provocate asupra corpului.
În prezent, Lia, botezată după numele salvatoarei sale, Delia Silaghi, se află sub tratament și este în stare stabilă. Asociația Free Life Satu Mare, care a luat-o în grijă, a anunțat că o va încredința spre adopție, după însănătoșire. Totodată, reprezentanții ONG-ului oferă recompensă pentru identificarea făptașilor.
Din păcate, pedepsele pentru mutilarea unui animal sunt destul de indulgente, raportat la gravitatea consecințelor faptei: amendă penală sau închisoare de la trei luni la un an.
Cazul cățelușei din Satu-Mare nu este singular. Recent, un bărbat din capitală a fost atacat de propriul câine, aflat în stare de șoc, în urma exploziei unei petarde.
Nici oamenii nu au fost mai norocoși decât animalele. O fată de 13 ani din Cluj-Napoca a fost operată, marți, după ce, în cursul dimineții, un băiat i-a pus o petardă cu explozie dublă în gluga hanoracului. Un alt băiat de 14 ani din Dudu, Chiajna, victimă a exploziei unei petarde, a fost internat cu traumatism cranio-facial grav, la spitalul de urgență „Grigore Alexandrescu” din Capitală, în noaptea dintre ani.
Potrivit Capital.ro, o lege veche de acum 25 de ani permite utilizarea articolelor pirotehnice „cu risc scăzut și nivel de zgomot neglijabil” (categoria 1 și P1) de către persoanele în vârstă de cel puțin 16 ani. Acestea pot folosi articolele pirotehnice de divertisment, potrivit Legii nr. 126/1995, „numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului”.
La articolul 35, punctul 2, legea privind regimul materiilor explozive menționează că se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:
a) între orele 24,00 și 6,00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
b) la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 m de păduri.
În cazul petardelor folosite stradal de sărbători, majoritatea acestor prescripții legale sunt imposibil de respectat în mediul urban. Organele de ordine, prezente în spații publice cu ocazia evenimentelor festive, dar depășite numeric, arareori se implică în sancționarea vreunui contravenient, fapt care încurajează perpetuarea și înmulțirea comportamentelor antisociale.
Specialiștii recomandă stăpânilor de animale să nu le lase libere în curte și să nu le plimbe fără zgardă și lesă pe stradă în perioada în care oamenii folosesc petarde pentru distracție. Cea mai bună alegere ar fi închiderea prietenului necuvântător în casă ori într-un adăpost bine izolat, din cauză că animalele percep mult mai acut decât oamenii detonarea materialelor pirotehnice și, sub șocul de moment, pot deveni incontrolabile. Astfel, patrupedele pot fugi, se pot accidenta sau chiar pierde.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Colegiul Pseudo-Medicilor reîncepe prigonirea Medicului Răzvan Constantinescu după ce acesta a ridicat problema MORȚILOR SUBITE din rândul cadrelor medicale în urma vaccinării cu seruri experimentale Covid. ”Abia aștept să-i umilesc din nou!”

Ziua de Vest: Fritz nu a primit cetățenia română. Confirmare oficială: Străinul care conduce Timișoara nu poate prelua USR după puciul anti-Lasconi

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Teren intravilan de 3500 de metri aproape de malul lacului Buftea, în satul Mănăstirea, comuna Crevedia, la preț de apartament - Un loc ideal de mutat la casă pentru tine sau pentru mai mulți prieteni cât și o oportunitate de afaceri. VÂNZARE DIRECTĂ

La ce s-a ajuns: presa ieșeană aplaudă pedepsirea DIN PANDEMIE cu 5000 de lei, de către Jandarmerie, a unei bătrâne ”anti-vacciniste” cu o pensie de 1200 de lei pe lună. Tribunalul Iași a menținut sentința aberantă

Doliu în lumea artistică: fotograful Cornel Bodea a murit subit în timp ce fotografia la o nuntă
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Locale
Persoane: Delia Silaghi Dr. Florin Sabados
Locații: Satu Mare
Subiecte: Anul Nou, tradiții Protecția animalelor
Organizații: Asociația Free Life Satu Mare
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)