ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În 2015, numărul cazurilor de persoane înțepate de căpușă aproape s-a dublat față de 2014, motiv pentru care a fost lansată alerta epidemiologică, sperându-se la reducerea numărului de cazuri de borelioză, cum mai este numită boala Lyme.

"Din cauza schimbărilor climatice din anul 2015, s-a înregistrat o creștere explozivă a numărului de persoane cu înțepături de căpușe prezentate la spital (1.713 față de numai 985 în anul 2014) și, consecutiv, a crescut și numărul de cazuri de boală Lyme (63 în anul 2015, dintre care 47 de stadiul I – deci expunere recentă, față de numai 44 în anul 2014, cu 20 de stadiul I). Aplicarea corectă a măsurilor preventive vizate de alertă poate reduce numărul cazurilor de stadiul I, așa cum s-a întâmplat în perioada 2012-2014, dar și numărul total de cazuri de boală Lyme", se arată în comunicatul de presă al DSP Sibiu.

Un prim pas a constat în solicitarea sprijinului tuturor instituțiilor din Sibiu, implicate în supravegherea, controlul și prevenirea boreliozei, cât și în reducerea populației de căpușe, în special în zone frecventate de copii.

"Având în vedere faptul că și în anul 2015 copiii din grupa de vârstă 5-9 ani se numără printre grupele de vârstă cele mai afectate de boala Lyme la nivel județean, DSP Sibiu consideră drept o prioritate promovarea în rândul acestora a unui comportament adecvat pentru prevenirea înțepăturilor de căpușe, solicitând în acest sens și sprijinul unităților de învățământ, prin realizarea unor ore de educație sanitară pe această temă la elevii din ciclul primar", se arată în comunicat.