Români, ATACAȚI de imigranți la Timișoara?
Incandescență în mediul virtual în ultimele 24 de ore, după ce o publicație online timișoreană a alarmat opinia publică relatând un caz de agresiune ce s-ar fi petrecut pe străzile orașului și în spatele căruia s-ar fi aflat un grup de imigranți.
Potrivit impactpress.ro, mai mulți locuitori din zona centrală a Timișoarei s-au plâns, zilele trecute, că au fost atacați de un grup de imigranți extrem de agresivi care se legau de oricine trecea pe stradă în acel moment. Incidentul nu a fost sesizat de polițiștii locali care patrulează, zilnic, prin zona centrală.
O plângere în acest sens a fost însă depusă la IPJ Timiș și repartizată Secției 1 Poliție, unde au fost demarate procedurile specifice pentru identificarea și tragerea la răspundere a agresorilor, potrivit publicației citate.
Articolul a dinamitat pur și simplu rețelele de socializare, comentariile strângându-se cu maximă repeziciune. Dacă unele au pus la îndoială veridicitatea cazului iar altele au încercat să tempereze spiritele, susținând că se exagerează, cele mai multe constituie un adevărat tablou al trăirilor și temerilor acumulate de români în raport cu fenomenul migrației și evenimentele tragice ale ultimului an în Europa. De la deznădejde la radicalism, de la organizarea unor structuri de rezistență și auto-apărare, la mesaje care solicită blocarea unei eventuale invazii a migranților în România, povestea a strâns mesaje cu sutele pe rețelele de socializare.
La Timișoara există din 2008 Centrul de Tranzit în Regim de Urgență, înființat în conformitate cu un acord tripartit, încheiat între Guvernul României, UNHCR și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM). Centrul are o capacitate de găzduire de până la 200 de persoane și oferă adăpost temporar refugiaților.
De asemenea, în oraș există și o comunitate musulmană de câteva mii de persoane, alcătuită din oameni de afaceri precum și din foști și actuali studenți ai universităților timișorene.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Călin Georgescu face apel la români să-și umple cămările cu produse autohtone și anunță că sâmbătă va fi la Codăești, județul Vaslui: ”Toamna Cămărilor Românești începe de mâine. Direct de la producător în cămară. Cumpărăm românește, ridicăm țara!”
Doliu în lumea medicală. Dr. Iuliu Achiței, de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava a murit la 59 de ani. A fost găsit fără suflare în locuință
Singurul film din România înscris la Food Film Menu 2026 a câștigat categoria Young Chef Ambassadors. Românii îl mai pot vota până pe 30 august - VIDEO
Adrian Mihălcioiu, lider SLN: Nava scufundată în apropiere de Sfântu Gheorghe, care transporta zahăr, a fost atacată cu drone incendiare. ”Nu avea materiale inflamabile. A luat foc rapid și nu avea cum să se scufunde așa de repede”
Primarul din Cavnic dezvăluie cum mint oamenii lui Arafat ca sa închidă izvoarele - VIDEO
Călin Georgescu va fi prezent sâmbătă la Cisnădie
Recomandările noastre
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
EVZ: Culisele atacului la șeful SPP. Mirel Curea și Victor Roncea dezvăluie miza reală - VIDEO ”HAI ROMÂNIA”. Punctul de vedere al lui Lucian Pahonțu
NEWSMAX repară dispariția din NEWSWEEK: Interzisul Călin Georgescu - un Simbol al Reînnoirii Naționale. Criza Politică din România Amenință Bruxellesul
Secțiuni: Locale
Locații: Timișoara
Subiecte: Cote imigranți România Criza refugiați Imigranti Europa Refugiaţi în România Tabere refugiați
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)