Șapte irakieni și un sirian au fost prinși de Poliția de Frontieră în timp ce intrau ilegal în România
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița în cooperare cu Secția 8 de Poliție Deta, au depistat în zona de competență opt cetățeni străini, care au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, cu intenția de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Potrivit unui comunicat, În data de 12 martie, în jurul orei 05.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Moravița, în cooperare cu Secția 8 de Poliție Deta, au depistat în zona de competență, în apropiera localității de frontieră Jamu Mare, județul Timiș, patru persoane de sex masculin, două persoane de sex feminin și doi minori.
Persoanele, care nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost conduse la sediul poliției de frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre șapte cetățeni din Irak și un cetățean sirian, cu vârste cuprinse între 5 și 27 ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenția de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele opt persoane fiind preluate de lucrători din cadrul Centrului de
Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara, luându-se
măsurile legale ce se impun.

Foto: Poliția de Frontieră
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Petruța Vasiliu, o îndrăgită profesoară de limba și literatura română din județul Cluj, s-a stins din viață la doar 49 de ani
Un bărbat din Croația a murit în mașină în timp ce își aștepta copilul la „Beach, Please!”
Doliu în Biserica Ortodoxă. Preotul Sorin-Constantin Găman a trecut la Domnul la 53 de ani, după 27 de ani de slujire
Documente oficiale în cazul Viorel Pașca: spitale și primării cereau Asociației Dumbrava preluarea unor persoane fără domiciliu, fără venituri și aparținători. Ex-procuroare DIICOT: ”Grup infracțional organizat care ne șterge la fund bătrânii abandonați!”
ÎN APĂRAREA ELENEI CHIABURU, O NOUĂ ȚINTĂ A PROPAGANDIȘTILOR COMUNIȘTI SOROȘIȘTI! Istoricul de la Universitatea din Iași a atras atenția că DIVERSIUNEA ”ANTISEMITISMULUI” urmărește de fapt ÎNĂBUȘIREA NAȚIONALISMULUI
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Locale
Subiecte: Cote imigranți România emigratie Imigranți care au intrat ilegal în România Imigranti Europa
Organizații: Poliția de Frontieră Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)