O româncă în vârstă de numai 20 de ani i-a adresat luni președintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă despre „România Normală”, care s-a răspândit în scurt timp pe Facebook. 

„Ce înțelegeți dumneavoastră prin „normal”, domnule președinte? Pe noi ne-ați întrebat cândva? Hai să definim împreună cuvântul "normal”, aș vrea doar să mă asigur că poporul și conducătorul reușesc să ajungă la un consens în această privință”, își începe dialogul imaginar președinta Asociației Tineretului Ortodox Român din Banatul de Munte.

Iată emoționantul mesaj pe care i-l transmite o româncă născută la un deceniu după Revoluție, celui care va conduce destinul românilor timp de un deceniu, de la Palatul Cotroceni.

„Domnule președinte,

Cu convingerea pe care o am adânc întipărită în mine că aceste gânduri nu vor trece niciodată mai departe de propria mea pagină de Facebook și de ochii cercului meu de prieteni, din a căror valori, dorințe și nevoi gust cu nesaț, îndrăznesc, totuși, să le scriu, pentru că așa cum mi-am folosit ieri dreptul de a-mi putea anula cu mult regret votul, pășind cu greu spre secția de votare și cu gândul că realitatea covârșitoare e că, de fapt, de data aceasta chiar nu am cu cine să votez, îmi doresc să mă bucur și acum de libertatea de a-mi dezvălui propriile credințe, libertate care (încă) nu mi-a fost răpită.

Vedeți dumneavoastră (sunt mult mai mult sigură că, din păcate pentru noi, nu vedeți) sunteți președintele unui popor care de zeci de ani se află într-o atât de regretabilă stare de inconștiență, adormire, într-o anestezie totală și parcă fără cale de trezire, auto-injectată din pricina unor dureri și a unor spaime pe care n-are curajul să și le scoată din oase, deși pretinde că face asta cu multă vitejie, de când cei mai recenți eroi ai noștri au câștigat libertatea cu prețul a mii de VIEȚI (și atenție, vorbim de eroi adevărați; să nu îndrăzniți să confundați vreodată, vă rog, din respect pentru cei ce și-au vărsat și ultimul strop de sânge pe drapelul românesc, definiția eroului cu cea a exemplarelor contemporane pentru care eroismul înseamnă mai degrabă existența, scandalul și atragerea câtorva simpatizanți naivi din mediul virtual sau împrăștierea de "meme-uri” despre tot ce poate exista în țara asta, crezând că astfel îi fac un bine, că ne trezesc pe noi, ăștia adormiți, la realitate, că ne arată ei cum stă treaba și cum se face, de fapt, rânduiala între nătărăi). Dar cred că știți asta deja, cred sunteți atât de conștient de starea de boală în care țara mea mult iubită se află, încât ați ajuns să credeți despre noi că asta e firea adevărată a poporului român. Nu vă pare rău de noi? De milioane de noi..? Poate de câteva zeci de milioane de noi, de aici și de departe..?

Ce înseamnă România pentru dumneavoastră, domnule președinte? Înseamnă și pentru dumneavoastră grădina în care ați gustat, ca și mine, primul măr din pom și ați zis, în sinea dvs, cât de dulci sunt merele de acasă? Înseamnă și pentru dumneavoastră un câmp de bătălie în care, la fel ca mine, la 20 ani, ați încercat să strângeți laolaltă o mână de tineri ca să le explicați împreună cu alții care e, de fapt, definiția românului adevărat, autentic? Înseamnă și pentru dumneavoastră un tezaur nestemat, plin de file de istorie, de sfințenie, de tradiții, valori străbune, pietate față de tot ce ne-a intrat în sânge (dar alții vor să ni-l spele) că înseamnă sacru, firesc și bun? Înseamnă România și pentru dumneavoastră strădania de a (re)aduce în această țărișoară pruncia curată, educația, formarea cu informarea sa, creșterea și devenirea care se armonizează în cel mai plăcut peisaj, formând toate la un loc un viitor promițător pentru cei mai de succes copii și profesioniști, care nicicând nu s-ar gândi să plece de acasă, pentru că aici cineva se luptă pentru ei, cineva care să n-o mai lase nici pe mămica lui Petre de 11 ani să mai plece la muncă în Italia ca să facă bani, lăsându-l pe el să guste atât de prematur din ce înseamnă cumplita și nicicând vindecata rană și gol lăsat de dorul de mama, motivând-o pe ea să stea acasă și să-și crească fiul, dăruindu-i adevărata esență a vieții, a creșterii, a educației și a devenirii - dragostea..?
Înseamnă și pentru dumneavoastră toate acestea și multe altele pe care le-aș putea scrie în zeci și zeci de pagini, dacă aș putea ști că aceste cuvinte ajung sub ochii dvs și că, mai mult, vă trezesc un oarecare interes...?

Imnul țării mele răsună la fel și pentru dumneavoastră, domnule președinte? Și ochii dumneavoastră scutură lacrimi atunci când auziți strigându-se în mărturii că "Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ”..?
Purtați și dumneavoastră, domnule președinte, tricolorul țării mele cu tot atât de multă onoare și responsabilitate cu care eu am fost învățată să îl port..?

Ce înseamnă România pentru dumneavoastră, domnule președinte? Ce însemn eu, ca cetățean român, pentru dumneavoastră?

Din rândurile de jos ale țării, domnule președinte, vă pot spune cu cei mai proaspeți ochi, abia înmuguriți în lume, avându-mi mâna pe inimă, că nu știți cine e România mea și a celor care s-au născut din adâncul ei, că nu cunoașteți nici cât e boaba de rouă pe un fir de iarbă care e starea ei, care sunt nevoile celor care-i calcă pământurile, care-i sunt durerile, nevoile, rănile, bucuriile, comorile și adevăratele frumuseți. Ați coborî(t) vreodată, oare, domnule președinte, din palat, ca să vedeți care e starea poporului pe care și de această dată îl reprezentați cu nu pot să îmi dau seama ce fel de mândrie..? În baza a ce ne-ați promis lucruri, de unde ați știut ce ne trebuie nouă? Ați ghicit în stele? Sau ați văzut de sus, din avion? Ați făcut o radiografie completă a țării, în trecere, în timp ce schimbați destinațiile de călătorie între ele, de vacanță sau eu mai știu ce, că nu v-am urmărit atât de atent activitatea? Să nu fie cu supărare.

Mi-aș dori să văd cum au fost timpurile în care conducătorii țării (germani de origine, asemenea dumneavoastră) au cutezat să coboare pentru prima dată din trăsuri, în fiecare colțișor al țării, simțind până în adâncul firii lor care sunt nevoile reale ale Mamei Românii și încărunțind cu timp și netimp, încercând să găsească soluții ca să-i învețe pe români că în picioare se poartă opinci - adică să-i civilizeze. Asta au făcut ei, plus multe altele. Iar continuările, desigur, fac parte din istoria noastră dragă și fiecare iubitor de țară le cunoaște. Iar pe cei care nu le cunosc încă, îi invităm cu căldură să le descopere, să se minuneze și să vadă cum arată românul, de fapt.

Au trecut zeci de ani și a venit peste noi tăvălugul comunist care a lăsat în toate crăpăturile de pământ ale țării noastre venin care nici la 30 ani după dizolvare nu a putut fi dezgropat. Cred și eu că un popor mutilat timp de aproape 50 ani, greu își mai poate reveni din teroarea care i-a fiert întreaga făptură. Credeți și dumneavoastră, domnule președinte, la fel ca mine?
Prin sângele a probabil mai bine de jumătate dintre cei ce respiră aer românesc se regăsesc, încă, rămășițe din teroarea comunismului, pentru că în 30 de ani de la căderea lui, a continuat să fie transmis de la o generație la alta și trăit sub o formă sau alta, pe plan educațional, mental, comportamental, verbal... Încercăm să scăpăm de el, dar încă bântuie.

Vă puteți da seama, domnule președinte, care e o parte din durerea noastră? Ne e teamă. Pretindem că suntem viteji, dar ne cufundăm în temeri ale căror fundamente probabil că nici nu suntem capabili să le explicăm. De ce ne e frică și de ce îngăduiți să ne fie frică? Doriți să conduceți un popor de fricoși și de nehotărâți? Dar de ce ați dori așa ceva? Asta e forma României normale pe care ne-o promiteți? În acest caz, sunt de părere că un anumit număr de pagini dat înapoi, spre istoria neamului nostru, v-ar putea explica felul în care România noastră ar arăta normal. Ce înțelegeți dumneavoastră prin "normal”, domnule președinte? Pe noi ne-ați întrebat cândva? Hai să definim împreună cuvântul "normal”, aș vrea doar să mă asigur că poporul și conducătorul reușesc să ajungă la un consens în această privință.

Stiți dumneavoastră, noi am avea nevoie să fiți aici, în picioare, pentru noi și cu noi. Am avea nevoie ca cineva să-i țină pe ăștia de mâini atunci când vor să ne dea tuturor în cap cu tot ce mai prind. Am avea nevoie de motivare, de încurajare, de o reamintire a rădăcinilor și structurilor noastre ca neam. Am avea nevoie de un om care să dea startul la unitate și să încărunțească pentru ca să găsească soluții despre cum să oprească dezbinarea de toate felurile. Asta doar dacă și pentru dumneavoastră se poate potrivi extrem de bine cărunțeala pentru binele unui întreg popor cu costumele extrem de rafinate, demne de un reprezentant de seamă al unui popor care este mai puternic decât și-ar putea închipui mulți, dar care din păcate și-a uitat identitatea și a uitat ce l-au învățat să facă în ani întregi cei care i-au vrut binele cu adevărat.

Domnule președinte, știu că Biserica mea Ortodoxă, străbună și sfântă, biruitoare și iubită, cea care astăzi e atât de chinuită, nu e văzută de către dumneavoastră cu cei mai buni ochi. Dar Bisericii acesteia, domnule președinte, v-aș ruga să-i respectați locul și rolul în țara asta din adâncul inimii pe care dumneavoastră o aveți, pentru că pe aceste pământuri, în vremurile în care nimeni nu a fost pentru oameni, Biserica Ortodoxă a fost de toate, cu bunele și cu relele ei.
Trag, totuși, nădejdea că din orice fel de biserică, într-un anume dumnezeu, oricare ar fi numele lui, credeți. Oricare ar fi numele binelui pe care dumneavoastră îl urmați și invocați, vă rog să nu scăpați din privire faptul că la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, sub formă de conștiință sau divinitate, acest bine vă va întreba despre ce ați făcut cu puterea pe care ați avut-o timp de 10 ani (deocamdată) într-un neam care de atâta amar de ani sângerează.

Oferiți-ne România pe care ne-ați promis-o, domnule președinte, dar în formele în care istoria, tradiția, valorile, firescul și întreaga noastră identitate ne cer și ne-au învățat să o trăim. Fără să ne (mai) spălați și jucați mințile în cele mai subliminale și subtile moduri, astfel încât dumneavoastră și cei mai inteligenți din jur, din orice fel de culoare politică, să ieșiți mereu și mereu curați. Aveți decență, demnitate și respect din adâncul făpturii și până departe în exterior. Dacă nu față de propria dvs imagine de președinte în fața propriei persoane și a întregii lumi, măcar în fața noastră care, naivi sau nu, v-am încredințat încă o dată frâiele acestei țări. Încercați să ne fiți model, încercați să ne schimbați în bine, dar în binele real, nu în experimentul pe care modernitatea vrea să ni-l traducă sub forma de "așa e bine”. Încercați să ne arătați cum să facem lucrurile. Probabil că nu vom avea puterea de a reîncepe să facem lucruri de unii singuri, pentru că suntem adormiți, iar atunci poate că am avea nevoie de cineva care să ne arate. Nu ați văzut că de când sunt, oamenii au avut nevoie de modele, să vadă că altul face lucrul înaintea lor și că-i iese, că poate..?

Ne iubiți țara, domnule președinte..? Dacă răspunsul e da, de ce o iubiți și sub ce formă o iubiți? Ce înseamnă iubirea față de țară pentru dumneavoastră? Iar dacă răspunsul e nu, de ce nu o iubiți și de ce încă mai sunteți în ea?

Dacă România normală înseamnă și pentru dumneavoastră, printre altele, găsirea de soluții și acoperirea de lipsuri și nevoi pentru tot ceea ce am încercat eu să enumăr mai sus (și nu doar!), atunci mă înclin în fața dumneavoastră.

Sunt dispusă să mă las surprinsă. Fie ca următorii 5 ani să găsească chibritele care aprind lumina. Cu Dumnezeu înainte!”, a scris Anita Radics pe o rețea de socializare, a doua zi după turul doi al alegerilor prezidențiale, câștigate de Klaus Iohannis cu sloganul „Pentru o Românie normală”.