ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Simona Niculescu, cunoscuta autoare a manifestului de la Băiculești, continuă să alerteze autoritățile locale privind ilegalitățile comise de primăria din comuna argeșeană ce dă numele manifestului sus-menționat.

În acest sens, doamna Niculescu i-a transmis o scrisoare deschisă prefectului de Argeș, prin care îi cere sprijinul întru vegherea la respectarea deciziilor instanței în cazul primăriei din comuna Băiculești. Aceasta îi cere prefectului Județului Argeș să-și folosească atribuțiile pentru a se asigura că se respectă legea, recenta tragedie de la Colectiv arătând ce se poate întâmpla în caz contrar.

Iată textul scrisorii deschise primit pe adresa redacției ActiveNews:

Domnule Prefect,

Vă solicit de îndată asistența,

Pentru a readuce un pic de ordine în haosul administraţiei publice din comuna Băiculeşti, deoarece schimbarea pe care o vrem cu toţii nu poate începe decât dacă ne măturăm fiecare în faţa porţii.

Am văzut cu toţii îngroziţi zilele trecute ce grozăvii pot urma neglijenţei funcţionarilor ce dau autorizaţii fără a respecta normele legale. Primarul sectorului 4 Bucureşti, Cristian Popescu Piedone, este actualmente arestat alături de 2 funcţionari ai primăriei timp de 30 de zile  pentru avizul dat unui club ce nu îndeplinea cerinţele legale. 

Potrivit magistraţilor, chiar dacă cei trei inculpaţi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie pentru săvârşirea faptelor, judecătorul nu poate să nu observe că faţă de modalitatea de săvârşire a faptelor, a modului în care aceştia au acţionat, prin ignorarea vădită a dispoziţiile legii, şi nu doar în ceea ce priveşte emiterea de acte pentru SC Colectiv Club SRL, "ci şi pentru toţi solicitanţii, conform propriilor declaraţii, se poate forma presupunerea mai mult decât rezonabilă că, cel puţin pentru faza urmăririi penale, procesul penal riscă să nu se desfăşoare în bune condiţii”. Tribunalul arată că pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică, "autorităţile judiciare trebuie să aibă o reacţie fermă şi să ia, în mod prompt, măsurile corespunzătoare pentru scoaterea din mediul social a indivizilor care comit fapte de genul celei imputate inculpaţilor din prezenta cauză şi să-i plaseze în mediul carceral, deoarece numai în această modalitate se realizează o apărare reală a ordinii publice”.

Instanţa a motivat că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar genera un sentiment acut de insecuritate în comunitate şi ar induce percepţia, periculoasă pentru statul de drept, că în faţa unor conduite de genul celei avute de inculpaţi, autorităţile statului nu au o reacţie fermă, menită să înlăture riscul de reiterare a unor conduite asemănătoare. "De asemenea, persoanele implicate şi, în general, cetăţenii comunităţii în care au fost comise faptele din prezentul dosar, s-ar vedea lipsiţi de protecţia pe care autorităţile unui stat democratic trebuie să le-o asigure”.


PE DE ALTĂ PARTE, şi Prefectura Bucureşti face obiectul cercetărilor organelor de urmărire penală.


Precum se vede, şi procurorii, magistraţii au aceeaşi impresie ca şi mine, că LEGEA trebuie respectată, că Prefectul are obligaţia de a veghea la respectarea legii de către consiliile locale. În acest context, ştiind ce mizerie aveţi în curtea dumneavoastră, în loc de a-mi acorda asistenţa la care eraţi obligat prin LEGE, aţi băgat gunoiul sub preş.

Ştiţi foarte bine că v-am solicitat PUBLIC asistenţa încă din iunie 2014 pentru a putea vedea respectată hotărârea definitivă şi irevocabilă ce prevedea reabilitarea drumului local ce deserveşte locuinţa mea. Această decizie a instanţelor româneşti (PRIMA din ţară) a fost nesocotită timp de 2 ani deoarece aţi favorizat în mod direct diletanţii din cadrul primăriei Băiculeşti, refuzând în mod repetat să vă îndepliniţi atribuţiunile de serviciu, SĂ-I CONTROLAŢI. Cu pumnii strânşi, aţi tăcut din gură.

CU TOATE că aţi constatat -într-un târziu- că funcţia de arhitect şef era exersată de către un cetăţean fără studii legale în martie 2015, NU AŢI FĂCUT NIMIC CONCRET pentru reintrarea în legalitate, precum LEGEA vă obliga. Dovada cea mai clară este că domnul primar a fost amendat de către IRC pe data de 28 septembrie 2015 (!!!!) pentru a nu fi adus la îndeplinire măsurile dispuse de către IRC Argeş şi Instituţia Prefectului (tot la diligenţele mele, dumneavoastră aveaţi alte treburi). Scrăşnind din dinţi, iar aţi tăcut din gură.

Precum a constatat şi MDRAP, în ziua de azi comuna Băiculeşti nu are NICI MĂCAR inventariul bunurilor comunei întocmit în mod legal. 

Prin urmare, cu greu aţi putea susţine că v-aţi exercitat atribuţiunile legale faţă de consiliul local Băiculeşti, din moment ce infractorii de la primărie (pardon, contravenienţi doar pentru moment, urmează a se stabili în instanţă că sunt infractori) s-au jucat de-a HCL-urile pe tot parcursul anului 2014, crezând că aşa vor scăpa de răspundere şi că nu vor fi nevoiţi să facă „pe bune” drumul meu, respectând normele legale (pe care nici nu le cunosc amărâţii de ei). Cu o viclenie de ţăran prost şi lacom de bani, s-au bucurat tare tare că instanţele condamnaseră doar Consiliul Local (la reabilitarea drumului, la plata penalităţilor), crezând că acele hotărâri vor rămâne inoperante deoarece consiliul local nu are patrimoniu. Adică că voi rămâne cu niscavai hârtiuţe, cu care nu voi putea face nimic. Au fost sfătuiţi în acest sens de către fostul decal al Baroului Argeş, pe care Consiliul Local l-a angajat cu o sumă consistentă (2 500 de lei) plătită DIN BANII PUBLICI (adică ai mei) să-i apere împotriva mea, simplu justiţiabil. Nici când v-am atras atenţia că secretarul comunei (fost miliţian) a făcut PE BANII PUBLICI un masterat de drept (deci poate teoretic apăra instituţia în instanţă), nimic nu v-a sunat aiurea. Aţi tăcut în continuare din gură.

Nu v-a păsat de faptul că se angajează pe banii publici un fost decan pentru a apăra contravenienţii în faţa unui justiţiabil care nu face DECÂT să ceară respectarea unei hotărâri judecătoreşti, fost decan care are o soţie judecătoare la Tribunalul Argeş precum putem vedea aici, nu v-a deranjat faptul că un om se luptă singur împotriva caracatiţei din care faceţi parte, pudic numită „stat”.

GHINION, instanţele nu au avut aceeaşi analiză ca şi dumneavoastră, mi-au dat dreptate. A auzit toată ţara de hotărârea judecătoriei Curtea de Argeş care-i condamnă pe omuleţi (nu doar consiliul, ci şi primăria), să-mi plătească 80 de euro pe zi să-mi pot închiria un 4x4 pentru a circula pe drumurile publice. Şi atunci aţi tăcut din gură, de data asta cu inima strânsă probabil (telefonul dat pe silenţios, vorba camaradului dumneavoastră Ponta)

Pentru a conchide, vă reamintesc domnule Prefect, că LEGEA vă obligă să mă ajutaţi să duc la îndeplinire hotărârile judecătoreşti. De ce ? Fiindcă reprezentaţi STATUL. Iar statul este dator să vegheze la respectarea hotărârilor instanţelor naţionale.

Vă scriu astăzi iarăşi PUBLIC deoarece procurorii (în special cei ai DNA) au devenit mai fâşneţi, negreşit se vor auto-sesiza în privinţa matrapazlâcurilor mai sus descrise. Şi deoarece am constatat pe parcursul al unui an şi jumătate de corespondenţă cu dumneavoastră că vorbesc singură dacă nu vă apostrofez PUBLIC.

Domnule Prefect, precum spuneam la începutul epistolei, vedeţi că şi procurorii, magistraţii au aceeaşi analiză ca şi mine, anume că nu ocupaţi funcţiile acelea doar pentru a încasa un salariu, ci pentru a ne asigura NOUĂ CETĂŢENILOR climatul de ordine şi de linişte socială, dreptul la viaţă, garantate prin Constituţie.

Acestea fiind zise, aştept cu cu interes maxim să mă anunţaţi ce HCL-uri ale copiilor retardaţi din primăria Băiculeşti veţi ataca IMEDIAT. Precum bine ştiţi, mai toate sunt ilegale, pornind de la cea din 15 octombrie 2014, prin care se voinicesc c-o să facă ei drumuri fără a deţine vreun specialist în domeniu. Ştiţi foarte bine că odată atacate la contencios de către Instituţia Prefectului, sunt suspendate de drept, sunteţi jurist doar. 

Nu de alta, dar în curând ne vom judeca pentru penalităţile ce-mi sunt datorate (vreo 400 de milioane). Poate nu atacaţi acea HCL până la judecată, agravând-mi starea de sănătate (precară din cauza sutelor de pagini scrise fără folos) ....