ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un dezvoltator imobiliar din Târgovişte a decis că îşi poate construi blocul în jurul unui stâlp de electricitate, chiar dacă Primăria îi ceruse să-l mute. Cei care au cerut oprirea lucrărilor au fost până la urmă reprezentanţii companiei de electricitate.

Stâlpul de electricitate trece literalmente printr-unul dintre apartamente. Avea autorizaţie să-l mute în afara clădirii, dar i s-a părut mai convenabil să construiască în jurul lui. Dacă la primul nivel stâlpul a fost ocolit de către constructor, la cel de-al doilea etaj, muncitorii nu au ținut cont și l-au integrat în clădire.

„Toate ciudățeniile! Dintr-o stradă liniștită suntem o stradă de balamuc”, spune o localnică.

„Gândiți-vă că trăim în România și e suficient. Facem un lucru. Nu îl terminăm. Observăm ca lipsește una, că lipsește alta. Așa suntem obișnuiți să lucrăm”, spune un alt localnic.

Autorităţile bănuiesc că dezvoltatorul a vrut să facă economii. Numai că aşa îşi poate pierde autorizaţia de construcţie. Între timp, vor fi luaţi la întrebări şi angajaţii Primăriei.

„Greșeală mai e și în momentul când se dă autorizația. Trebuie să se verifice să vadă dacă se încadrează în proiectul respectiv”, a declarat Dorin Maican, director executiv la Direcția de administrare a patrimoniului public și privat, potrivit digi24.ro.

„Trebuia ca stâlpul să fie la un metru față de clădire”, explică inginerul Marian Ionescu.

„Distanța de apropiere nu e respectată, trece prin balconul ăla, terasa aia, ce e acolo. Se pot întâmpla accidente”, adaugă el.

Reprezantanţii companiei de electricitate au cerut deja remedierea situaţiei. Proprietarul clădirii nu a putut fi contactat pentru a explica de ce nu a mutat stâlpul. Este plecat din ţară în prezent.