Sute de localnici au protestat vineri și sâmbătă la Baia de Aramă, Mehedinți, pentru anularea adopției internaționale a Sorinei
ACTUALIZARE 22.06 / 20:00
Un nou protest a avut loc, sâmbătă seara, la Baia de Aramă, în județul Mehedinți, chiar în fața casei fetiței de 8 ani, preluate cu forța vineri de polițiști pentru a fi încredințată spre adopție unei familii din SUA. Protestatarii acuză autoritățile de pasivitate, iar nașa copilei a cerut, în numele familiei care a crescut-o, dovezi video că Sorina se află în siguranță, potrivit Mediafax.
Manifestanții din Baia de Aramă, reuniți în fața casei Sorinei, au afișat pancarte inscripționate cu mesaje precum: „Cerem anularea adopției”, „Nu distrugeți fericirea unui copil”, „Nu o despărțiți de surioara ei, Andreea”.
Unii dintre protestatari susțin că adopția nu a fost făcută corect. Localnicii nu înțeleg de ce americanii s-au luptat în instanță să o adopte tocmai pe Sorina, de vreme ce „orfelinatele sunt pline de copii, dar familia de români din America a vrut tocmai o fată care era crescută bine, cu dragoste”.
Nașa copilei a declarat că familia care a crescut-o pe minoră dorește să o vadă nu în poze, „unde râde forțat”, ci într-o filmare, pentru a se asigura că Sorina este bine.
Localnicii acuză autoritățile județului Mehedinți de lipsă de implicare, întrebându-se de ce Prefectul sau Președintele Consiliului Județean nu s-au deplasat încă la Baia de Aramă pentru a cerceta contextul controversatei adopții internaționale, despre care vecinii susțin că a fost grăbită din cauză că „s-a dat multă mită”.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Câteva sute de localnici s-au strâns vineri după-amiaza lângă stadionul din Baia de Aramă (județul Mehedinți) și au mărșăluit pe străzile orașului pentru a-și arăta susținerea față de asistenții maternali care au crescut-o pe Sorina, fetița încredințată, prin hotărâre judecătorească, spre adopție unui cuplu de americani și ridicată din sânul familiei cu forța, vineri dimineața, de angajați ai DGASPC Dolj, ai IPJ Mehedinți și ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Protestatarii de la Baia de Aramă au cerut anularea adopției și încredințarea minorei familiei care a crescut-o de la vârsta de un an și două luni. „Cerem anularea adopției!”, „Sorina ne-a unit într-o singură voce!”, „Copiii nu sunt de vânzare!”, „Lăsați-o pe Sorina să decidă!”, „Nu distrugeți fericirea unui copil!”, „Sorina merită un viitor în România, alături de familia ei!” - sunt doar câteva dintre mesajele de pe pancartele localnicilor din Baia de Aramă care militează pentru rămânerea Sorinei alături de familia care a crescut-o.
„Tribunalul Mehedinți a constatat, cum prevede și legea, că, de la deschiderea hotărârii de adopție, trebuia să aștepte un an de zile ca să identifice un adoptator în România, dacă dumnealor (asistenții maternali care au crescut copilul n.r.) nu-și exercitau acest drept de prioritate, să caute un adoptator în România. Cei de la DGASPC nu au mai așteptat un an de zile, ci, după aproximativ jumătate de an, au identificat această familie din Statele Unite și au început procesul de adopție imediat - acele vizite de potrivire, ș.a.m.d. Până acum, (americanilor n.r.) li s-a respins acțiunea la Drobeta Turnu-Severin, cu o motivare foarte clară și pe lege, în sensul că nu s-a respectat procedura prevăzută în Legea Adopției. Ulterior, au făcut apel, iar la apel au câștigat ei, la Curtea de Apel Craiova, și li s-a admis adopția în ciuda faptului că cei de la Direcție (DGASPC n.r.) nu au respectat procedura. (...) Executorul judecătoresc nu o poate lua cu forța, dar poate constata, întocmind un proces verbal, dacă fata vrea să meargă sau nu împreună cu această familie în America sau, din contră, vrea să rămână aici. Se poate constata că are un sentiment de aversiune sau de repulsie față de familia adoptatoare. În situația în care copilul nu vrea, trebuie făcut un proces verbal de către executor, copilul rămâne aicea și se înaintează acest proces verbal, se sesizează Direcția de la Severin și Instanța de Judecată. Se începe un program de consiliere a minorului”, a declarat Victor Dumitrică, avocat din Baroul Mehedinți, reprezentatul în instanță al familiei care a crescut-o pe Sorina, citat de Radio-Televiziunea Severin.
Reprezentanții DGASPC Mehedinți au precizat că, existând o hotărâre judecătorească definitivă privitoare la adopția internațională a Sorinei, aceasta trebuie pusă în aplicare.
Pe același subiect

O profesoară care conduce facultatea de medicină din Cluj și coordonează doctorate vrea să condiționeze practica studenților în spitale de vaccinare sau testare COVID

9 ianuarie: 35 de ani de la demolarea Mănăstirii Văcărești. Bijuteria brâncovenească ar trebui reconstruită, în ciuda acaparării spațiului de clădirea unui mall

Avarie majoră la aprovizionarea cu energie electrică a 6 județe din nord-vestul României

Calea Neamului îl sărbătorește pe Sfântul Ierarh Spiridon în biserica din Valea Mare care îi poartă hramul, oferind daruri de Moș Nicolae pentru 100 de tineri români din Covasna

VOX POPULI: "Cu masca și vaccinul ne omoară!". Cea mai sinceră părere despre școala online și pandemie. Mamă surprinsă de Tele M Iași: Să meargă copiii la școală, asta trebuie!

AFACERILE PANDEMIEI. Măști neconforme pentru elevi, dezinfectant fals și zeci de mii de tablete nelivrate, în valoare de 24.262.116 euro, la Sectorul 5 al Capitalei. Piedone: "Aștia sunt niște mafioți!"
Recomandările noastre

Mareșalul Românismului Radu Theodoru a împlinit 97 de ani. La Mulți și Binecuvântați Ani! Crezul lui despre Românul Absolut: „Eminescu este Biblia Românismului!”. INTERVIU: „Românii se vor ridica!”

TEORIA ELITELOR ȘI TEORIA PĂTURII SUPERPUSE. Teoria paretiană și teoria eminesciană despre calitățile și defectele păturii guvernante
Persoane: Victor Dumitrică
Locații: Baia de Aramă
Organizații: Curtea de Apel Craiova DGASPC Mehedinți Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj (DGASPC) IPJ Mehedinți Judecătoria Drobeta Turnu-Severin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)