TORNADĂ în Rădăuţi. Acoperişuri şi faţada unui bloc, avariate de acoperişul unui internat, purtat 100 m de furtună

O tornadă a lovit duminică după-amiază oraşul Rădăuţi din Suceava, provocând pagube însemnate.
Acoperişul unui internat a fost smuls de vânt şi aruncat la o sută de metri distanţă, unde s-a izbit de un bloc. Geamurile mai multor apartamente s-au spart, un stâlp de electricitate a fost doborât, iar circulaţia pe drumul naţional care duce către Putna a fost restricţionată câteva ore.
Acoperişul internatului Colegiului "Andronic Motrescu” din Rădăuţi - care a fost smuls de tornadă, duminică după-amiază, iar o bucată a acestuia s-a izbit de un bloc de locuinţe aflat la o sută de metri distanţă - a avariat acoperişul unei clădiri a liceului, dar şi blocul de care s-a lovit.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava (ISU), acoperişul clădirii internatului Colegiului "Andronic Motrescu", cu o suprafaţă de aproximativ 675 metri pătraţi, a fost smuls în totalitate de vântul puternic, iar o parte din acesta a căzut peste o clădire destinată practicii elevilor, unde a afectat aproximativ 50 de metri pătraţi din acoperişul cu învelitoare din ţiglă, potrivit Mediafax.
Cealaltă parte de acoperiş, de aproximativ 90 de metri pătraţi, a fost purtată de vânt şi a trecut peste şosea (str. Putnei) şi peste copacii de pe marginea drumului cu o înălţime de 20 de metri, lovind violent un bloc de locuinţe, aflat la o distanţă de aproximativ o sută de metri de clădirea internatului.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Rădăuţi au asigurat zona pentru a preveni producerea unor eventuale accidente şi au lucrat pentru îndepărtarea elementelor de construcţie distruse de vântul puternic, acţiunea fiind coordonată de către şeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Cristina Leordeanu: ”Sancțiuni și interdicții ierarhului IPS Teodosie, care slujește și 12 ore din 24?”

IPS Teodosie a sărbătorit hramul Catedralei Arhiepiscopale din Constanța printr-o slujbă impresionantă

Eminescu închis într-o ladă de 6 ani și Mihai Viteazul la GUNOI. Așa sunt tratate SIMBOLURILE NAȚIONALE la Oradea. Fotografii REVOLTĂTOARE

SCENE EPICE ÎN BUCUREȘTI: Un bărbat a făcut baie și s-a spălat pe cap cu apă caldă de la ploaie pentru prima oară în 5 ani - VIDEO cu Momente Unice din Veneția Balcanilor

Piața Unirii demolată de Băluță cu tot cu cele mai întinse fântâni arteziene din lume în baza unei MINCIUNI COLOSALE! Afacerea frauduloasă costă bucureștenii 5 ani de coșmar și 200 de milioane de Euro. DOVADA FOTO

Mihail Bucă, Apel către Români: ”Se năruie biserica în care a fost botezat Avram Iancu! Avem datoria să o păstrăm în picioare. Să o sprijinim. Să fim vrednici de ceea ce ne-au lăsat cei care au luptat pentru neamul românesc!” AFLAȚI CUM, AICI!
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)