ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Un constănțean a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare după ce și-a mințit colegii că și-a omorât copilul în vârstă de 3 ani, pentru a-și motiva absența de la locul de muncă.

Polițiștii s-au deplasat imediat la locuința respectivă, unde au constatat că băiatul este în viață. În schimb, ei l-au găsit pe tatăl copilului, în vârstă de 42 de ani, în stare avansată de ebrietate și au stabilit că acesta le-a spus colegilor că și-ar fi spânzurat copilul, pentru a motiva absența sa de la serviciu, potrivit b1.ro.

Totodată, bărbatul a sunat și la grădinița la care învăța copilul său și a spus același lucru.

Autoritățile l-au dus pe bărbat la Spitalul de Neuropsihiatrie Palazu Mare, iar băiatul său a fost preluat în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.
 
Reprezentanții acestei instituții spun că în grija lor se află și sora băiețelului, o fetiță în vărstă de 10 ani, care a fost preluată în vara acestui an, după ce a sunat singură la Protecția Copilului și a spus că era agresată de tată.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews