Valorile culturii române în educația școlară, exemplificate de membrii Federației Asociațiilor de Elevi în apropierea Zilei Culturii Române printr-un eveniment desfășurat de tineri pentru tineri la Ateneul din Focșani
Evenimentul cultural „Temei și dăinuire în cultura română” a fost desfășurat sâmbătă la Ateneul din Focșani de membrii Asociației Elevilor din județul Vrancea (AEV), în cadrul proiectului național „Reperele culturii românesti din educația școlară astăzi”, inițiat de Federației Asociațiilor de Elevi (FAE) la Botoșani în 2019, continuat anul acesta și în alte localități din țară.
Proiectul constă în conferințe tematice și evenimente cultural-artistice derulate de Federație, inclusiv in rândul elevilor din comunitățile din mediul rural, cu scopul de a le prezenta într-un mod viu valorile culturii autentice românești. Însă, așa cum a fost subliniat și la Botoșani în cadrul conferinței de început a proiectului, intitulată „Educație și conștiință”, avându-l ca invitat pe istoricul Mircea Platon, „obiectivul acestui proiect este acela de a identifica valorile culturii române care se mai regăsesc ori care lipsesc din educația școlară de astăzi”.
În apropierea Zilei Culturii Naționale (15 Ianuarie), proiectul a primit aplicabilitate și mai concretă, prin desfășurarea unor evenimente cultural-artistice de promovare în rândul elevilor, constând în interpretări de excepție ale unor crâmpeie reprezentative din cultura română.
Astfel, Federația Asociațiilor de Elevi, în parteneriat cu Asociația Elevilor din județul Vrancea, cu Inspectoratul Școlar Județean și cu Biblioteca Județeană, a realizat evenimentul „Temei și dăinuire în cultura română”, la Focșani (județul Vrancea), sâmbătă, 11 ianuarie 2020. Manifestarea a fost deschisă metaforic printr-o Demonstrație culturală - un moment dramaturgic - privind temeiul și șansa de dăinuire a culturii române în viziunea marilor români care au făurit-o.
„Am ales să deschidem astfel pentru că acest moment dramaturgic poate fi o bună călăuză în redescoperirea veritabilei culturi române”, a declarat Nicolae Săcrieru, președintele Federației.
Astfel, publicul larg a ascultat ce credeau Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Simion Mehedinți, Petre Țuțea, Mihai Eminescu și alții despre temeiul care a fundamentat cultura română și despre șansa ei de dăinuire.
Demonstrația a fost urmată de un concert de pian de excepție, susținut de Matei Lăbunț, un tânăr elev despre care s-a spus că are degetele lui Dinu Lipatti și care este deținătorul mai multor premii dobândite în țară și peste hotare.
Mai multe poezii din Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ion Barbu și Ana Blandiana au fost recitate de tinerii interpreți, membri ai Asociației Elevilor din județul Vrancea.
Evenimentul s-a încheiat cu o scenetă satirică. Explicația cu care aceasta a fost precedată a lămurit rostul ei într-un eveniment despre cultura română:
„Ceea ce vi-am dăruit până acum este un crâmpei din veritabila cultură română, aceea care, preț de câteva generații, a transmis un set de valori bine definit, care a format mari români. Propriu acestei culturi este și capacitatea de a sensibiliza, de a provoca emoții, de a transmite mesajul în așa fel încat să îți pătrundă în inimă și să îți lumineze mintea.
Întrebarea pe care ne-o punem este, însă, dacă educatia școlară astăzi mai reflectă în întregime aceste caracteristici. Pentru că orice lipsă a culturii din educație înseamnă că noi, generația care urmăm, pierdem din valoare, din menirea de a fi noi înșiși, din misiunea de a trai și de a gândi așa cum și-ar fi dorit să fim marii oameni de cultură din care vi-am citat.
Din comedia „Cum sa fii iubit de elevi”, scrisă de Nicolae Săcrieru și premiată la concursul de dramaturgie „I.L. Caragiale”, vom vedea către ce ne putem îndrepta, dacă nu suntem atenți să păstrăm cultura autentică în educație!”.
Proiectul Federației Asociațiilor de Elevi a primit deja cuvenita reflectare în presă, revista Contemporanul, publicată sub egida Academiei Române, evidențiind în numărul ei din decembrie 2019 evenimentul anterior al proiectului național al Federației, respectiv conferința „Educație și conștiință”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Programul național COPII HOMOSEXUALI ȘI TRANSSEXUALI LA SATE. Sponsor oficial: KAUFLAND. Aplauze: INSTITUȚIILE STATULUI
Dr. Catalin Petrencic, medicul lăudat de Digi 24 după ce a anunțat în pandemie că refuză să mai trateze pacienți care resping vaccinarea Covid, a murit exact la patru ani după a treia doză de vaccin, un Pfizer - VIDEO
Dorel Paraschiv, un arheolog din Tulcea care ridiculiza ”imbecilii” care nu respectau ”protocoalele covid”, a murit după ce a constatat că au trecut 5 ani. Al doilea cercetător tulcean în 20 de zile
”LAGĂRUL LIBER” E AICI: Bucureștiul începe Planul Orașului de 15 minute. Primăria Capitalei se pregătește să interzică ”autovehicule poluante” - sunt vizate mașinile vechi și cele diesel. Profit.ro: Va fi stabilită o Zonă cu Emisii Reduse (ZER/LEZ)
O ”știre falsă” pe care vă recomandăm să nu o citiți - Forumul Economic Mondial: Trebuie să reducem numărul de mașini cu 75% până în 2050. DOCUMENT
Cine este cel mai mare antisemit din România, Silviu Vexler, urmașul lui Silviu Brucan și nepotul unui respectat profesor de Română din Roman
Recomandările noastre
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Avem și noi pedofilii noștri: Epsteinii intelectuali și ”contextuali” de la București, de la stânga la ”dreapta” temuistă. DREPTATE PENTRU CĂLIN GEORGESCU!
Nicușor Dan, gafă după gafă, ca Nea Nicu înainte de Revoluție. Congresul SUA spune că SRI A MINȚIT, SRI recidivează printr-un răspuns CONTRA legislativului STATELOR UNITE ALE AMERICII. Raportul SUA: România - acțiuni PROFUND ANTIDEMOCRATICE
Secțiuni: Locale
Persoane: Nicolae Săcrieru
Locații: Focșani
Subiecte: eveniment cultural
Organizații: Asociația Elevilor din județul Vrancea Federația Asociațiilor de Elevi Inspectoratul școlar Județean Vrancea
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)