Vlad Miriță s-a căsătorit. Cununia a fost oficiată de Mitropolitul Nifon al Târgoviștei
Vlad Miriță s-a căsătorit religios duminică, la Catedrala din Târgoviște. Cununia a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Mitropolitul Târgoviștei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu participarea a numeroși credincioși, a celebrat Sfânta Taină a Cununiei, în Catedrala din Târgoviște, pentru tinerii Maria și Vlad Constantin Miriță, potrivit arhiepiscopiatargovistei.ro.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Nifon al Târgoviștei a aprofundat „importanța căsătoriei pentru viața personală și socială a omului, unul din principalele mijloace de desăvârșire umană".
Înaltul Ierarh a evidențiat „rolul familiei creștine tradiționale în dezvoltarea societății, apreciind implicarea fermă a vestitului tenor Vlad Miriță în promovarea acestui model creștin pentru societatea românească contemporană.
Precizăm că artistul liric Vlad Miriță, tenor la Opera Națională din București și primul solist român crossover, fiind originar din Târgoviște, rămâne un susținător al manifestărilor culturale și spirituale organizate de Arhiepiscopia Târgoviștei."
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șoferița de TIR care a făcut infarct în timp ce conducea pe A1 își pierduse soțul, cu un an înainte, în condiții similare. Bărbatul era șofer de camion și se afla în cursă în momentul accidentului. COINCIDENȚĂ MACABRĂ
Bomba de la miezul nopții: MApN anunță că a semnat un contract de 2,5 miliarde de euro prin programul SAFE, după incidentul de la Galați, în timp ce Ambasada Rusiei susține că drona cu bucluc este a Kievului
Marian Dumitru: Uite clipul care mi-a adus restricții pe TikTok. Clip care mi-a fost șters. Cică dezinformează! - VIDEO
Nick Adams, trimisul special al lui Trump, la Forumul European organizat de AUR și ECR: Când libertatea de exprimare e înlocuită de un labirint birocratic al cenzurii, nu contează dacă se face în numele lui Marx sau al unui tehnocrat devotat
24 - 26 Mai 1986 - Sfântul necunoscut de la Neamț a ieșit singur din pământ. Securitatea silită să raporteze: ”Să trăiți! Este chiar un sfânt, n-avem ce face!”
Apariție rară: ”miliardarul fără chip” Zoltán Teszári, fondatorul grupului Digi, iese la lumină. Legăturile omului de afaceri din Oradea cu Bolojan
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Locale
Persoane: Vlad Miriță
Locații: Târgovişte
Subiecte: Cununie ortodoxă Familia naturală
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)