Ȋmi scrie un prieten: „timpul trece mai repede, Popeasco, timpul, timpul însuși, ziua e mai scurtă. Eu de ani de zile nu port convorbiri telefonice mai lungi de un minut. Timpul se comprimă, al tuturor, chiar și al copiilor, dacă ai observat.” Nu-mi făcea filosofia vieții, mă certa că am scris (din nou) un text de peste 8000 de semne, un text prea lung de vreme ce, pentru o mai bună diseminare a informației în spațiul virtual, două-trei fraze ar fi fost de ajuns. Și-o poză sau un desen. O schemă cu săgeți, din care privitorul să înțeleagă, rapid, concluzia. „Oamenii nu mai au timp să citească texte lungi. Sau să cugete la ce ai scris tu. Dă-le totul de-a gata”.

Un titlu percutant. ȘOC, GROAZÃ, SENZAȚIONAL, NOSATIVINASACREZI. Și ideile comprimate, precum praful din plicul cu supă instant. E o formă de manipulare practicată intens de online-ul devenit un soi de fast-food al informației. Oamenii nu mai au timp să mestece știrile. Să digere informația. Nu mai au timp nici macăr să verifice ceea ce li se oferă spre consum. Zilele trecute, o agenție de presă de la noi, pe vremuri cu cea mai bună cotă de credibilitate, publica o știre expirată de o săptămână. Și niciunul dintre cititorii care comentau de zor sub articol nu băgase de seamă că evenimentul anunțat în știre se produsese deja. E o formă de alienare.

Cum de-am devenit atât de creduli? Și ce s-a întâmplat cu timpul pe care-l cheltuiam cândva, încercând să înțelegem ceea ce se întâmplă cu noi și cu cei din jurul nostru? Ziua are tot 24 de ore și 86.400 de secunde (aici ar fi mers un grafic , știu...). De ce ni se pare că viteza cu care trăim e mult mai mare? Și că nu mai avem vreme?
Pentru că ne risipim timpul aiurea. Ȋntr-un spațiu artificial creat și-n luptele altora. Nu mai avem vreme să ne întâlnim și să vorbim între noi, privindu-ne în ochi. Nu mai avem timp nici măcar să ne scriem email-uri. Ne trimitem emoticoane. Ne dăm like-uri, ne share-uim. Nu mai avem răbdare să vedem ce se întâmplă cu noi înșine, dar avem timp să ne facem teste online cu „ce meserie ar trebui să ai”, „cum arată citatul tău”, „află secretul din viața ta anterioară”, „cum vei arata la bătrânețe” și „ce conturi ai tu în Panama”. Apoi share-uim rezultatele. Jumătate din viețile celor pe care-i știu e pe facebook. Amăgirile, părerile și vacanțele lor, totul pus la vedere, ca într-un borcan cu formol rânduit pe-un raft de laborator. E o dependență parșivă și toxică.

Lumea din jurul nostru se devalorizează. Capătă însemnătate doar ceea ce poate fi împărtășit în spațiul virtual. Ceea ce promite să devină viral, lanul de rapiță, norii, macii, pisoii și copiii transformați în vânători de like-uri. Decupăm de pe cer cu atenție numai curcubeele ce le pot vorbi altora despre sensibilitatea noastră. Noi între noi nu mai avem vreme de vorbit. Și nici timp pentru sensibilitate. Vorbim prin semne. Majuscule și exclamări. Poze și desene. Becul lui Pavlov. 

Timpul nostru e același. Noi am ales să-l trăim altfel. 

N.a. - Voi scrie texte la fel de lungi, atunci când va fi nevoie. Pentru cei care încă mai vor și mai pot să vadă dincolo de poze. Dar, mai ales, pentru că eu nu știu să existe scurtături pe drumul spre adevăr.  



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.