4 decese la explozia din Cartierul Rahova, nu 3, după cum se vehiculează. De asemenea, 2 adolescenți din bloc și 15 copii răniți din clasele de la Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”
„În tragedia din Rahova au murit 4 persoane, nu 3 cum se vehiculează. A patra persoană era copilul nenăscut. Nu avea încă nume, dar, având suflet viu, era persoană deplină. Dumnezeu să îi odihnească pe toți în pace... ”, a transmis azi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Adrian Agachi.
Mama însărcinată era o tânără de 24 de ani, Mirela, care urma să nască peste numai două luni, fiind gravidă în șapte luni. Ea locuia în blocul grav afectat împreună cu fratele său, în vârstă de 17 ani. Tânărul a fost rănit, dar a supraviețuit în urma exploziei.
Pe rețelele sociale, apropiații Mirelei au lansat un apel umanitar pentru sprijinirea familiei sale.
O altă victimă este o femeie de 51 de ani și a treia, avocata Vasilica Enache, despre care se spune că lucra încă la cazul Colectiv, incendiul criminal de acum exact 10 ani, din noaptea de Halloween.
17 răniți, printre care doi adolescenți de 15 și 17 ani, sunt de asemenea victime ale exploziei. O adolescentă rănită în urma exploziei care s-a produs vineri dimineață la un bloc de locuințe din Sectorul 5 al Capitalei și care a fost transportată la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” se află în stare gravă, dar stabilă, a informat unitatea medicală.
"Au fost aduși doi copii. O fată de 17 ani cu politraumatism toracic abdominal și cranian prin cădere de la înălțime (de la etajul 7 la 5) în stare gravă, dar stabilă. Rămâne internată în Terapie intensivă. Mai este un băiat de 17 ani cu traumatism cranian (lovit de molozul desprins de la explozie), rămâne internat în secția de neurochirurgie” - fratele Mirelei (n.n.), a afirmat spitalul, citat de București FM. Cei doi copii locuiesc în blocul în care s-a produs explozia.
Dintre celălalte 15 persoanele transportate la spital, 7 au fost externate, iar un bărbat a fost transferat în Austria, așa că au mai rămas 7 internate.
De asemenea, Inspectorul școlar general al municipiului București, Florin Lixandru, a precizat, pentru TVR INFO, că mai multe clase ale liceului Dimitrie Bolintineanu din sectorul 5 au fost afectate de explozia din blocul de locuințe. Unitatea de învățământ se află imediata apropiere a imobilului. Din fericire, niciun elev nu a avut răni serioase.
Elevii liceului Dimitrie Bolintineanu vor învăța în sistem online o săptămână. În acest timp, trebuie făcute verificări la structura de rezistență a liceului și trebuie făcute reparații la cele 15 clase avariate.
"Incediul a afectat Liceul Dimitrie Bolintineanu. Geamurile au fost sparte. Au fost răniți între 10 și 15 copii din învățământul primar. Au avut răni ușoare și au fost tratați la cabinetul medical al școlii și au fost preluați de părinți. Nu au necesitat spitalizare. Școala a suspendat cursurile pentru ziua de astăzi. Mai multe clase au fost afectate. În acest moment, nu se poate intra în incinta școlii, nu are acces nimeni”, a precizat Lixandru.
La liceul Dimitrie Bolintineanu, de pe Calea Rahovei, învață 1638 elevi, dintre care 800 în schimbul de dimineață. În urma exploziei de la blocul din apropiere au fost afectate 15 săli de clasă.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Americanii au folosit arme necunoscute ”înspăimântătoare” pentru capturarea lui Maduro - VIDEO / TOP SECRET
ACTUALIZARE: Nicușor Dan contestă nervos. Adevărul e ca la Rabin. ȘTIREA INIȚIALĂ: Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin DISTRUGE fake-news-ul echipei de propagandă prezidențială cu escorta aeriană. Răspunsul Forțelor Aeriene Elvețiene
Georgescu a spulberat suveraniștii de Temu și video-canapelistele la prima sa ieșire din 2026: Trump a demonstrat la Caracas că nu admite furtul de alegeri și ca o țară să fie confiscată de mafie și de rețeaua globalistă. Azi în Venezuela, mâine în Europa
Valerian Stan: Călin Georgescu - Declarația care i-a scos din minți
BLEGOJAN, TE-A SUNAT ȘMEXLER? EMINESCU INTERZIS LA NAȚIONAL. Artistului și autorului Călin-Liviu Georgescu i-a fost cenzurat la Național spectacolul de teatru-manifest cu versuri din Luceafărul lui Eminescu
Actrița Manuela Hărăbor, mesaj tranșant pentru Bolojan după impozitul uriaș: Nu mai plătesc impozite pentru ucraineni! Veți vedea banii în ultima zi a anului!
Recomandările noastre
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Băsescu dă dreptate ActiveNews: Rușii nu au fost implicați în alegerile anulate ilegal de Sistemul Securist! Nicușor Dan să predea Dosarul Alegerilor Anulate! Fostul președinte poate să fie chemat acum la bară ca martor în apărarea lui Călin Georgescu
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Adrian Agachi Vasilica Enache
Locații: Cartierul Rahova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)