Adrian Sârbu, audiat în Comisia SRI: Prezența SRI în câmpul mass-media, în perioada 2010-2016, distrugătoare

Patronul media Adrian Sârbu a ajuns la Comisia SRI, acolo unde a fost invitat după dezvăluirile făcute de fostul colonel SRI, Daniel Dragomir.
Întrebat care este subiectul audierii sale, Adrian Sârbu a declarat că va vorbi despre implicarea SRI în presă și urmările acesteia.
„Am venit pentru că am fost chemat. E o obligație cetățenească. Nu am venit în trecere, să dau bună ziua și să plec. Am venit să vorbesc despre curaj, nu despre frică. Mă încurajează decizia președintelui comisiei SRI de a ține în viață audierile pe această tematică, prilej unic de când există Parlamentul după 1989. Mă încurajează Daniel Dragomir care își riscă libertatea dezvăluind practici neconstituționale ale serviciului într-o anumită perioadă. Mă încurajează poziția publică a noului director SRI, care promite transparență și retragerea Serviciului Român de Informații din diverse câmpuri tactice în granițele mandatului său stabilit de lege și Constituție. Voi vorbi despre prezența perturbatoare, uneori distrugătoare, a SRI în câmpul mass-media în perioada 2010-2016”, a declarat, pentru Mediafax, Adrian Sârbu.
Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a înaintat comisiei de control SRI o listă cu 64 de nume, printre care jurnaliști, politicieni sau oameni din Justiție, care pot confirma acuzațiile sale legate de implicarea SRI în toate domeniile.
Dragomir a numit „culoare” practicile Serviciului prin care folosea presa și Justiția. Mai precis, Dragomir spune despre "culoarul” Justiției că este traseul pe care îl parcurgea un dosar, de la realizarea rechizitoriului, de către ofițeri SRI, până la alegerea completului de judecată și mai apoi obținerea sentinței. În paralel, funcționa "culoarul media”, ceea ce presupunea o campanie de denigrare la adresa persoanei vizate de dosar, astfel încât aceasta să fie considerată vinovată, în ochii opiniei publice, cu mult înainte de a primi vreo condamnare.
Tot legat de media, Daniel Dragomir a susținut că, în prezent, există acoperiți în redacții, care servesc intereselor SRI, dar nu a vrut să facă publice nume. A vorbit doar despre jurnaliști pe care i-a văzut intrând și ieșind din biroul fostului prim-adjunct al Serviciului, Florian Coldea.
În Comisia SRI au mai fost audiați: generalul în rezervă Dumitru Iliescu, fost șef SPP, fost ofițer SRI Ion Dedu, Ovidiu Puțura- fost secretar de stat în Ministerul Justiției, Elena Udrea, Alina Bica- fost procuror șef DIICOT, omul de afaceri Sorin Strutinski.
Aceștia au vorbit despre ascultările care se făceau în baza mandatelor de siguranță națională, despre cum erau puse la punct dosare pentru oameni de afaceri sau orice persoană care deranja sistemul, despre metoda "Coperta", prin care dosarele puteau fi repartizate către anumite complete de judecată sau despre cum a fost susținut de Serviciul de Informații un președinte al Camerei Deputaților.
În zilele următoare vor mai fi audiați patronul EVZ, Dan Andronic și fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment
Persoane: Adrian Sârbu
Locații: București
Subiecte: Binomul SRI DNA
Organizații: Serviciul Român de Informații (SRI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)