Compania Pro TV, obligată de instanță să scoată mai multe articole despre familia Becali de pe tabloidul Cancan.ro
Astfel, instanța a dispus înlăturarea „tuturor fotografiilor, înregistrărilor video și comentariilor în care reclamanții sunt prezentați în cadrul unor activități private”.
Tribunalul i-a interzis companiei Pro TV „publicarea oricăror fotografii sau înregistrări video, în care reclamanții sunt prezentați în cadrul unor activități private, pe site-ul web al revistei Cancan, www.cancan.ro, ori pe alte site-uri partenere, precum și remiterea lor spre difuzare în cadrul unor emisiuni TV, până la soluționarea definitivă a dosarului.”
Familia Becali s-a îndreptat împotriva S.C. ProTV S.R.L. pentru a obliga compania să elimine de pe Cancan mai multe materiale de presă, considerând că acestea îi lezează intimitatea.
Pe 21 ianuarie, instanța de la Tribunalul București a decis să admită cererea reclamanților. Dispoziția judecătorilor nu înseamnă, însă, o sentință. Aceștia au precizat că e vorba de o eliminare provizorie a fotografiilor și imaginilor video, până la o soluție definitivă. Sunt vizate 21 de materiale apărute pe parcursul anului trecut, între 16 februarie și 7 decembrie.
Avocații companiei S.C. ProTV S.R.L. au susținut în fața instanței că, potrivit contractului de publishing, responsabilitatea editorială pentru materialele vizate aparține exclusiv conducerii publicației Cancan, mai menționează sursa citată.
Fragmente din decizia completului de judecată de la Tribunalul București:
Obligă pârâta S.C.PRO TV S.R.L. la înlăturarea provizorie, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.45891/3/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă , a tuturor fotografiilor, înregistrărilor video și comentariilor în care reclamanții sunt prezentați în cadrul unor activități private, realizate și publicate în datele de:
16.02.2015,
22.02.2015,
09.04.2015,
13.04.2015,
21.04.2015,
24.04.2015,
04.05.2015,
08.05.2015,
13.05.2015,
10.06.2015,
27.06.2015,
28.06.2015,
21.07.2015,
27.07.2015,
28.07.2015,
31.07.2015,
10.08.2015,
14.08.2015,
17.08.2015,
01.12.2015
07.12.2015 .
Interzice pârâtei S.C.PRO TV S.R.L. publicarea oricăror fotografii sau înregistrări video, în care reclamanții sunt prezentați în cadrul unor activități private, pe site-ul web al revistei Cancan, www.cancan.ro ori pe alte site-uri partenere, precum și remiterea lor spre difuzare în cadrul unor emisiuni TV, până la soluționarea definitivă a dosarului nr.45891/3/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Ia act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată. Executarea prezentei hotărâri se va face fără somație sau fără trecerea unui termen. Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub sancțiunea nulității.

Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
ACTUALIZARE: VIOLENȚE ORGANIZATE DE PROVOCATORI ȘI REPRESALII ALE JANDARMERIEI. ZIARISTĂ AGRESATĂ - CIOBANII GAZAȚI! 24 de persoane rănite. George Simion îndeamnă la calm și avertizează asupra provocărilor. APEL NAȚIONAL
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
O MARE DE ROMÂNI - Călin Georgescu întâmpinat de mii de oameni la Oradea: ”Nici o regulă de la Bruxelles nu poate să fie mai presus de dreptul poporului român de a-și produce hrană!”. Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfânta Cruce - FOTO/VIDEO
Călin Georgescu critică dur propunerea lui Nicușor Dan de a trimite ofițeri români în Comandamentul pentru Ucraina: INTERESUL ROMÂNIEI ESTE PACEA. Parlamentul României trebuie să se opună și să-l suspende pe locatarul de la Cotroceni!
VIDEO/DOCUMENTE. Robert Turcescu publică dovada: Trimiterea militarilor români în Comandamentul pentru Ucraina, decisă încă din primăvară
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment
Persoane: Gigi Becali
Locații: București
Organizații: PRO TV Tribunalul Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)