Cotidianul „Adevărul” șterge comentariile celor care iau apărarea bisericii în cazul tânărului care a murit la Mănăstirea Putna: Sunt unii care cultivă răul și ura în jurul nostru

Deși mass-media ar trebui să transmită informațiile din care cititorii să preia și să-și formeze singuri o opinie, iată că manipulările continuă în presa din România.
Este și cazul unui articol publicat de cei de la Adevărul, despre moartea unui tânăr seminarist din Iași în urma unui accident petrecut în incinta gospodăriei Mănăstirii Putna, din județul Suceava.
Unele comentarii au fost șterse de pe pagina oficială de Facebook a acestui cotidian, doar pentru simplul fapt că acestea nu erau împotriva bisericii.
După ce în presă au apărut mai multe articole care ar fi sugerat că Biserica ar fi încercat ascunderea unor fapte, a fost prezentat și punctul oficial de vedere al Mănăstirii Putna.
Iată mesajele cititorilor șterse de cotidianul Adevărul:
„De-a lungul anilor Putna a ajutat zeci de mii de tineri și probabil că e dureros pentru părinții de acolo ca după ce și-au dăruit sute de mii de ore din timpul lor pentru a încuraja, pentru a sprijini, pentru a îndruma, pentru a-i ajuta pe tineri să-și găsească un sens al vieții și să-și construiască un viitor frumos, așa cum n-a făcut-o nicio altă instituție din țara asta, să li se răsplătească prin atâtea minciuni și denigrări. E dureros ca dragostea lor să fie răsplătită cu atât de multă ură și asta doar pentru că doi tineri ziariști vor să-și construiască celebritatea folosindu-se de moartea unui tânăr. E dureros că atât de mulți oameni se tem să vorbească despre sprijinul pe care l-au primit. E dureros că oamenii se lasă ușor victime ale dezinformării și se solidarizează greu de partea binelui. Așa este iubirea răstignită. Și Hristos a ajutat mulțimi de oameni și a fost urcat pe Cruce drept răsplată. Dar în cele din urmă binele va învinge. De sute de ani se spune că minciuna are picioare scurte.
Am ajuns acum 6 ani la Putna și m-a uimit grija și dragostea cu care se purtau părinții Mănăstirii față de fiecare tânăr care ajungea la Putna, deși veneau sute în doar câteva zile. N-am găsit nicăieri în România un loc în care să fie oameni cu o atât de mare capacitate de a dărui, de a sprijini, de a mângâia și asta fără să aibă o legătură personală cu ei de dinainte. Au primit ajutor tineri din familii destrămate, adolescenți rămași pe drumuri, copii din familii care nu aveau o șansă la educație, tineri victime ale violenței și abuzurilor, persoane aflate în situații de vulnerabilitate cărora cei din jur le închiseseră toate ușile. Putna a fost și este un stâlp puternic pentru orice tânăr lovit de dramele vieții. Oricât de gravă și lipsită de ieșire părea problema cuiva, întotdeauna a găsit la Putna un sprijin și a plecat mai înseninat, mai optimist și mai curajos să înfrunte realitățile vieții. Cunosc mulți tineri care astăzi s-ar fi aflat pe un drum greșit dacă nu ar fi primit sprijinul și îndrumarea părinților. Acești părinți pe care acum îi blamați au cultivat în taină binele și lumina în zeci de mii de inimi, în ciuda răului și a urii care se cultivă în jurul nostru.”
„Denumirea „Adevărul” nu este conformă cu activitatea acestei publicații, care profită de orice situație să atace orice face Biserica Ortodoxă folosind manipulare, minciună, dezinformare și repetarea minciunilor până ajung să fie crezute de oamenii simpli. În comunicatul emis de Mănăstirea Putna se explică în mod clar de ce victima a fost transportată cu mașina Mănăstirii: pentru a ajunge în cel mai scurt timp la spital și pentru a primi ajutor de specialitate. Este ușor să vorbim teoretic despre procedurile medicale de intervenție, dar gândiți-vă practic în câte sate Salvarea ajunge după o oră sau mai mult și în câte dintre situațiile apărute în ultimii ani echipajul de urgență a ajuns prea târziu. Părinții Mănăstirii au încercat să facă tot ce a fost posibil să îl salveze.
Știm cu toții că spitalele din România, mai ales cele din orașele mici nu sunt dotate corespunzător. Știm cu toții că nu peste tot sunt medici competenți sau situații în care pacientului să i se ofere asistența și îngrijirea potrivită. Nu este exclus ca tânărul să fi stat ore la cozi prin camerele de gardă, iar lipsa de competență sau de echipamente în loc să fie recunoscute de autorități sunt aruncate tot pe părinții Mănăstirii. Dacă tot reprezintă o țintă și câțiva jurnaliști nu dorm liniștiți dacă nu lovesc în ei cu tot ce pot, de parcă ar fi dușmanii poporului, de ce să nu li se arunce și vina că n-au făcut ceea ce trebuia să facă spitalele. Dacă ar fi existat bună credință, s-ar fi înțeles lucrurile așa cum sunt, dar scopul real este să se întrețină cât mai mult scandalul creat artificial în jurul acestei situații tragice și să creadă cât mai mulți oameni prostiile scrise în aceste articole. Știți cum se spune: un adevăr spus e limpede și rămâne în picioare, dar o minciună nu se poate susține singură pe termen lung. Are nevoie de multe alte minciuni ca să se susțină."
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment
Locații: România
Subiecte: Biserica şi mediul virtual Biserici creștine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Cotidianul Adevărul
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)