ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O nouă perspectivă asupra „aurorei boreale” care a uimit românii și europenii din zona Carpaților și Balcanilor ne oferă jurnalista Cristina Leordeanu:

„În data de 6 noiembrie, biserica pomenește căderea pulberei peste Constantinopol pe timpul Împăratului Leon cel Mare. Sunt peste 1500 de ani de atunci, aproape 1600.

Au fost atunci mai întâi nori negri, negri, înspăimântător de negri, s-a făcut noapte deși Soarele era sus, pe Cer, nori care apoi s-au înroșit cu un roșu de foc. Oamenii fugeau în biserici, speriați că Dumnezeu va trimite ploaia de foc pe care a trimis-o peste cetatea Sodomei. Pentru că au strigat la El, Dumnezeu i-a cruțat pe locuitorii cetății și a trimis nu foc, ci doar o pulbere, pe care tot El a curățat o cu ploaie.

Să fie coincidență că tocmai în aceeași zi de 6 noiembrie Cerul a fost mai roșu ca niciodată?

Eu știu ca la Dumnezeu nu există coincidențe, există doar îndreptare. Noi însă căutăm tot de ale științei.

Dar dacă nu e HAARP ci este semn de la Dumnezeu că trebuie să ne îndreptăm? La Dumnezeu nu există coincidențe. Ci doar îndreptare.”