Cum și mai ales de ce să donezi pentru ActiveNews: Am strâns 15.670 euro din 75.000. IMPORTANT pentru cei care donează prin transfer bancar
Dragi prieteni,
nu mai este un secret că am demarat, de câteva săptămâni, campania noastră de strângere de fonduri pentru susținerea activității siteului ActiveNews.ro.
De ce să donați pentru ActiveNews, poate vă întrebați?
Cel mai simplul și onest răspuns este acela că altfel nu vom avea certitudinea că ActiveNews va mai exista și în anul ce vine. Situația pe piața mass-media din România este simplă: în afara presei mainstream, care este încolonată cu arme și bagaje în tabăra globalistă, în peisaj se află și o mulțime de instituții media, așa zis independente, care servesc aceleiași cauze. Câți dintre dvs ați auzit de siteul inclusiv.ro? Nu foarte mulți, dar cu toate astea, acest organ de presă a reușit să strângă peste 100.000 de euro din zona progresistă pentru a funcționa din această iarnă. Nu vă faceți iluzii: acolo îi veți regăsi pe mulți dintre foștii simbriași de la Casa Jurnalistului, Rise, DelaO, etc.
Nici nu mai menționăm pe „veteranii” de la Recorder, Vice, Săfielumină, Scena9, Totb.ro, etc. Nu mai menționăm free-lancer-ii, care scriu „pe bază de proiect”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atunci când fundațiile Soroș, UE sau alt organism din acesta pun la bătaie o bursă, respectivii jurnaliști câștigă și scriu un articol(sau mai multe) pe tema respectivă. Un exemplul recent este seria publicată de Libertatea în care doctorii români sunt înfierați pentru că refuză din ce în ce mai des să facă avorturi.
Dragi prieteni, avem nevoie să fim împreună. Să aducem lângă noi forțele bunului-simț românesc. ActiveNews nu are o ideologie, ci are doar principii. Dar fără sprijin material vom risipi și ce-am construit cu greu în acești ani. Agențiile de publicitare nu ne sprijină: ne-au spus-o pe față, valorile noastre îi încurcă și nu îi reprezintă.
În aceste condiții, singura soluție sunteți voi. Suntem fiecare dintre noi. Îndeplinirea obiectivului nostru, de a strânge 75.000 de euro va fi un nou început. Nu numai că vom supraviețui, dar vom fi mai puternici. Vom ieși la atac, pentru că ne-am săturat să ne tot apărăm în țara noastră. Vom scrie mai mult, mai bine și valorile în care credem vor ajunge la mai mulți oameni. Recent, un colaborator de-al nostru a primit oferta de a vorbi la unul dintre posturile publice ale țării. E o mică breșă pe care o reușim: cu tenacitate, înțelepciune și muncă vom putea face și mai mult. Haideți, oameni buni, încă se mai poate!
În premieră, în vara anului viitor vom ține prima întâlnire a comunității ActiveNews, în care dvs, cititorii, vă veți întâlni cu noi, jurnaliștii, și probabil, cu un invitat surpriză.
Cum donați?
Intrați pe pagina de susținere ActiveNews, alegeți suma pe care considerați că merită să o investiți în valorile în care credeți, după care selectați modalitatea de plată: prin PayPal (dacă aveți cont) sau prin Transfer bancar. Pentru varianta „Transfer Bancar”, atașăm modelul de completare a formularului de donație. Atenție: după completarea datelor personale apăsați butonul „Agree and donate now”. Și suntem gata de luptă!
Pentru doritori, puteți dona direct și în contul nostru, deschis la ING Bank, cu mențiunea „donație”:
Netstorm SRL
Pentru doritori, puteți dona direct și în contul nostru, deschis la ING Bank, cu mențiunea „donație”:
Netstorm SRL
RO66INGB0000999902511150.
Important: Cei care donează direct în cont sunt rugați să trimită un email cu datele de contact și o dovadă a plății la adresa publicitate@activenews.ro.
Secțiuni: Mass-Media Prima pagină Știri
Locații: București
Subiecte: ActiveNews știri adevărate
Organizații: ActiveNews
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

Stelian Crăciun (Cedry2k) susține campania noastră de strângere de fonduri pentru 2020: Sprijiniți ,,ActiveNews", un site cu adevărat românesc!
NETFLIX: satanism, vrăjitorie, canibalism, promovarea sinuciderii, lgbt, sexualizarea minorilor. Sunteți responsabili direcți de distrugerea copiilor voștri

Site-urile de dating nu au metode de securizare a utilizatorilor săi împotriva agresorilor sexuali. Intri pe Tinder pe riscul tău

Episcopul Macarie: Nu vă lăsați gârboviți de telefoanele și tabletele voastre. Ridicați privirea din ecran, din acest cer virtual care vă orbește sufletește
Academia Română a promovat pe facebook un articol al ActiveNews dedicat Zilei Naționale a României

Pe 2 decembrie debutează la TVR documentarul „1989 - Decembrie roșu”, semnat de Cornel Mihalache și Răzvan Butaru
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

România, lider mondial la prostituția online. Videochatul, o industrie în care peste 100.000 de tinere și tineri români se vând pe bani, își ține „Oscarurile” anuale la Mamaia și își face reclamă pe față în centrul Bucureștiului
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

Oscar 2019: Sclavia în Roma modernă

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (26)
De ce raportați acest conținut?