ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cotidianul "Adevărul" continuă să denigreze istoria României, aruncând cu noroi în evenimente sau figuri din trecut.

Unii redactori, fără niciun fel de pregătire istorică, scriu articole în care scot din context anumite pasaje, mărturii și transformă în "dovezi" că am fost mințiți și că ei ne scot la iveală "adevărata istorie".

Un astfel de caz este articolul "Adevărul despre bătălia de la Călugăreni. Mihai Viteazul a pierdut cea mai importantă luptă împotriva turcilor, iar realitatea a fost ascunsă de cronicari", scris de Mădălin Sofronie.

Sofronie, corespondent de Ialomița al publicației, afirmă că bătălia de la Călugăreni a fost pierdută de Mihai Viteazul, fiind "cea mai importantă luptă împotriva turcilor", o "realitate" care a fost "ascunsă" de cronicari.

După ce până acum a scris despre rezultatele elevilor de la Bac, despre "crucea din satul cu bombe" sau despre anticoncepționale, "jurnalistul" face o seamă de afirmații fără acoperire, care nu au fost niciodată susținute de istorici.

Minciunile apar chiar din titlu. Călugăreni NU a fost cea mai importantă luptă contra turcilor. Apoi,  istoricul de Slobozia afirmă că Mihai Viteazul "l-a atacat pe Sinan Pașa" și că "în lupta de la Călugăreni voievodul a fost practic învins".

Adevărul este afirmat de reputatul istoric Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: "Bătălia de la Călugăreni face parte dintr‑o mare campanie otomană, îndreptată împotriva Ţării Româneşti, campanie desfăşurată între august şi octombrie 1595. Scopul său a fost, cu siguranţă, înlocuirea lui Mihai Viteazul de la conducerea ţării şi, după cum s‑a văzut pe parcurs, în acord cu mărturiile certe ale unor izvoare, ocuparea directă a ţării şi includerea sa între provinciile Imperiului Otoman. Scopurile mari ale campaniei nu s‑au realizat, fiindcă nici domnul nu a fost răsturnat de pe tron, nici ţara nu a devenit paşalâc".

Cu alte cuvinte, Mihai Viteazul s-a APĂRAT de atacul lui Sinan Pașa, iar "cea mai importantă luptă", a fost doar o bătălie dintr-o campanie prelungită a otomanilor. Campanie soldată în eșec.

Aceste detalii nu contează pentru specialistul în rezultate și subiecte la BAC, care consideră exact pe dos: "Tot ce-a făcut Mihai Viteazu a fost să sporească şi mai mult furia otomanilor, care au reuşit în doar două luni să ocupe întreaga Ţară Românească". 
 
Autorul, pentru a-și sprijini teoria, citează pe cronicarul Radu Popescu, un vornic de la curtea lui Nicolae Mavrocordat: "iară turcii se ridicară cu toţii de veniră la Bucureşti şi făcuseră acolo cetate şi ajunseră până-n Târgovişte şi acolo încă făcură cetate; şi cuprinseră toată Ţara Muntenească”. Ceea ce omite să afirme jurnalistul,este că otomanii s-au oprit la Târgoviște, Sinan Pașa considerând că forțe suficiente pentru a-l ataca oe Mihai în pozițiile defensive.  Astfel, domnitorul român "nu a privit îngrozit", ci și-a refăcut trupa și în coaliție cu principele Transilvaniei, a organizat contra-atacul, reușind să-i trimită pe turci peste Dunăre.
 
Trebuie remarcat faptul că trupele comandate de Mihai Viteazul și Albert Kiraly, de la Călugăreni, erau în raport de 1/2 cu inamicul otoman. Chiar și așa, alianța creștină a provocat pierderi masive otomanilor, care au pierdut peste o treime din trupă, 7.000 din cei 20.000 de soldați! 

Concluzia îi aparține aceluiași Ioan-Aurel Pop:
 
"Regimul comunist, în faza sa naţionalistă, a completat această imagine ideală şi idealizată, pe care o începuseră romanticii şi o continuaseră făuritorii Marii Uniri. Astfel, Mihai a devenit singurul actor al bătăliei victorioase de la Călugă­reni, ceea ce este fals. Victoria a fost supraevaluată, ca şi cum ar fi decis soarta viitoare a întregii campanii. S‑a mers destul de mult pe amănunte, multe com­­plet nesemnificative şi cu tentă chiar anecdotică.

În plus, „marele cârmaci" de odinioară s‑a plasat în fruntea voievozilor, iar între preferaţii săi, din această categorie, se afla Mihai Viteazul. Toate acestea nu justifică însă zelul „reparator" exagerat de după 1990, care a plasat, fără drept de apel, bătălia de la Călugăreni între înfrângeri, iar pe Mihai între voievozii mitizaţi şi ironizaţi.

În faţa unor deformări, instrumentalizări sau stereotipii trebuie să avem decenţa operării cu anumite corecţii oneste şi responsabile, nu cu alte exagerări. Decât să‑l facem, indirect, dar evident, vinovat pe Mihai Viteazul de culpele lui Ceauşescu şi să‑i punem pe cei doi aproape pe acelaşi plan (cum se mai întâmplă mai bine am explica tinerilor de ce se dau două zile distincte pentru confruntarea de la Călugăreni, fiindcă unii (chiar oameni de cultură) cred sincer că lupta a durat zece zile!

Bătălia de la Călugăreni rămâne un episod semnificativ, dar nu decisiv, din marea confruntare dintre creştini şi otomani, înscrisă sub semnul Ligii Sfinte şi trecută în cadrul Războiului de 15 ani. Ea nu a fost o victorie hotărâtoare a lui Mihai Viteazul şi a glorioşilor români – cum se mai spune uneori – ci o victorie de moment a creştinilor, care se aliaseră tocmai ca să dea o replică turcilor. Dacă termenul de victorie pare prea puternic, se poate vorbi de o replică creştină demnă şi fermă, cu mari pierderi pentru otomani, rămaşi dezorientaţi la finele bătăliei".