E oficial: Moise Guran pleacă de la TVR

Aşa cum de aşteptat, Moise Guran nu va mai prezenta emisiunea Biziday la Televiziunea Română. Jurnalistul şi-a anunţat fanii că a primit mai multe oferte de la televiziunile private şi va da curs uneia dintre el. Anterior, Guran declarase că a rupt negocierile cu TVR, nemulţumit de condiţiile oferite de televiziunea publică.
"Din fericire nu ne lipsesc ofertele, dar acum, cât suntem încă în august, aș vrea să inițiez aici, pe acest site, același tip de consultare pe care l-am avut cu dumneavoastră, urmăritorii noștri, și în 2010, atunci când am avut de ales între TVR și Antena3. Ne ajută și pe noi să vă înțelegem mai bine”, a scris Guran pe siteul emisiunii.
Practic, Moise Guran are o emisiune pe care o produce, dar pentru care are nevoie de o televiziune şi resursele sale, pentru a o difuza.
Pe același subiect

Sentința care aruncă în aer America: Avortul NU este un Drept Constituțional - Trump: „Dumnezeu a luat această decizie!”

Poetul Ancelin Roseti, publicist la Adevărul, a murit la 55 de ani după ce a anunțat că a suferit un AVC: „În poză nu se pot vedea nici îngrozitoarele dureri de cap și de ochi și nici auzi răgetele mele”. Poetul și-a „implantat cipul” acum un an. FOTO

EXCLUSIV. CNSAS recunoaște că documentele despre colaborarea lui Traian Băsescu au stat în fișetul Germinei Nagâț, fosta șefă a Direcției Investigații, încă din 2006. Personajul este premiant GDS și membru al Colegiul CNSAS din partea USR. DOCUMENTE

SEISMUL DIN SUA: Începutul sfârșitului pentru „dreptul la avort”. O zi pentru istorie. Meritul președintelui Trump

Miting impresionant de solidaritate cu doctorița Geanina Hagimă, la anchetarea ei de către Colegiul Medicilor Argeș. Mesajul „inculpatei”: „MEDICII SĂ IASĂ ȘI SĂ SPUNĂ ADEVĂRUL”... înainte de a muri subit în urma injecției experimentale Covid. VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)