Jurnalistul de la Cațavencii, Doru Bușcu, a scris unul dintre cele mai interesante editoriale din ultimul timp, având ca subiect evenimentele din ultimele săptămâni. Unele publicații au lansat sfatul că Bușcu ar fi consilierul lui Liviu Dragnea, președintele PSD, dar acesta a negat vehement.

Iată textul apărut pe 21 august în Cațavencii:

 

Între decembrie 1989 și octombrie 1999, violențele între civili și jandarmi au avut, în România, un caracter sîngeros. La Revoluție, jandarmii erau trupe de Securitate, la evenimentele din 13 iunie și la mineriadele care au urmat, erau scutieri.

Pe atunci, bătaia era bătaie, gazele erau gaze, bîtele erau bîte, arestările erau arestări, gloanțele erau de plumb, morții erau morți. Trupele nu ripostau de pe un aliniament de pază, ci, coordonate de securiști, încercuiau manifestanții cît ai zice pește, descindeau pe străzi laterale din camioane, făceau pungi, tăiau retrageri, umpleau dube, rupeau spinări, crăpau capete și trăgeau în plin. Desfigurau cu bastonul, omorau cu pistolul de semnalizare, incendiau baricade și autobuze, împușcau de la șold. Tații și mamele generației MUIE PSD, care au plîns și au cîntat atunci pe străzi, au înfruntat moartea, mutilarea, ancheta sau închisoarea fără ca cineva să-i fi organizat pe Facebook. Și-au asumat consecințele acelei violențe de început de lume cu furia și inconștiența care ne lipsiseră tuturor vreme de patruzeci de ani. Unii au murit pe stradă, alții șchiopătează și acum în numele acelei libertăți uitate, cei mai mulți supraviețuiesc într-un stat încercuit de o istorie pe care securiștii se încăpățînează să o scrie.

Partidul și Securitatea erau atunci în aceeași tabără. FSN-ul, devenit FDSN, PDSR și apoi PSD, a dublat politic structura oficială și privată a fostei Securități, așa încît cele două forțe, Partidul și Securitatea, au putut acționa în tandem. Manifestanții se confruntau cu unitatea de nezdruncinat între decizia politică și acțiunea vătămătoare. Atunci, toată lumea dintr-o tabără era în acea tabără, iar toți ceilalți, inamicii, erau dincolo. Lucrurile erau clare, direcția luptei era indiscutabilă, nu existau fisuri de solidaritate sau șovăieli. Te luptai cu neocomunismul, în totalitatea lui rotundă, fără alte explicații.

Azi, Partidul și Securitatea sînt în tabere mai degrabă adverse. Interesele lor nu se mai suprapun ca în anii de aur. Băsescu a reușit să dividă emisferele de Magdeburg și a făcut din aparatul securist al lui Măgureanu o sculă pentru uz politic, la comandă. Azi, manifestanții luptă contra Partidului, adică în favoarea Securității, căci, între timp, Securitatea și Partidul s-au certat. Prin intermediul oamenilor din Piață – și fără știrea sau voința lor –, unul din capetele balaurului îl mușcă pe celălalt. Fără știrea sau voința ei, generația MUIE PSD se comportă ca o versiune îmbunătățită a valului de ură din fierbinții ani ’90. Cu timpul, aceste lucruri vor deveni cunoscute și banale, așa cum s-a întîmplat mereu, așa cum a devenit cunoscută și banală realitatea – inacceptabilă la început – regimurilor Iliescu și Băsescu.

Jandarmii de ieri erau brutali și hotărîți. Pe lîngă ei, jandarmii de azi par absolvenți ai școlii de îmblînzit fluturi. Incompetenți și timorați, trăgînd cu un ochi la ministru și cu altul la SRI, ei exprimă, de la comandant la ultimul purtător de gaze, degradarea competenței și autorității în instituția ordinii publice. Pe lîngă asta, însă, jandarmii de ieri și de azi, ca adversari de stradă, măsoară vlaga, inteligența și proiectul de societate ale celor două generații de tineri, la interval de 28 de ani.

Generația MUIE PSD are vîrsta medie 30 de ani, trăiește pe rețelele sociale, își ia cultura de pe Internet, își schimbă des locul de muncă și practică șomajul cu o pasiune care întrece oferta slabă a pieței de muncă. Bărbații și băieții acestei generații n-au prea făcut armata (abolită în 2006) și mare parte din membrii ei își proiectează viitorul în străinătate. E trist și, desigur, nimeni n-a făcut destul pentru a-i face să se răzgîndească, dar, împreună cu românii deja plecați, generația MUIE PSD își construiește o patrie aiurea, departe de țara reală, unde alegerile nu-și au rostul căci furia e suficientă, unde perspectiva de a plăti taxe în Germania se împletește cu siguranța că părinții celor plecați vor trăi din pensii plătite de cei rămași.

Civismul și patriotismul se măsoară, pînă una-alta, prin taxe, prin vot și prin datoria militară. Nu sînt cunoscute alte unități fizice. Dacă vin rușii, se va mobiliza diaspora? Vor veni sub arme internauții care n-au văzut instrucție decît pe YouTube? Desigur, Scorpionii Roșii, NATO și așa mai departe vor interveni în războiul de eliberare, după un timp. Dar pînă atunci, în afară de bătrînii rezerviști impozabili, rămași în țară fiindcă au ales să nu plece, nu e nimeni altcineva pe care să se poată conta.

Patria e mai mult decît o revoltă, e efortul de a construi o istorie pe teritoriul ei natal. E o ramificație de răspunderi și de datorii, înainte de a fi un motiv de ură. Nu poți sprijini o țară din care fugi sau pe care o înjuri de la distanță, după cum nu-ți poți îmbunătăți națiunea lucrînd la dezbinarea ei. Uneori, patria nu e acolo unde e bine.

 



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.