Emilia Șercan, jurnalista specializată în denunțarea plagiatelor, acuzată că și-ar fi copiat lucrarea de licență

Emilia Șercan, jurnalista specializată în denunțarea plagiatelor lui Victor Ponta și Gabriel Oprea, este acuzată că ar fi plagiat bucăți întregi din lucrarea sa de licență intitulată „Reglementări naționale și internaționale cu privire la libertatea de exprimare”, se arată într-un document transmis junraliștilor de la Turnul Sfatului.
„La 13 ani după ce și-a copiat propria lucrare de licență care atesta că este jurnalist, Emilia Șercan, declara: «Libertatea de conștiință este sfântă pentru un jurnalist». La 14 ani de la scrierea lucrării, Șercan părăsea în lacrimi platoul emisiunii Profesioniștii având pe buze un autodenunț: «În momentul ăsta mă simt o mare impostoare. Când în urmă cu o lună și jumătate, Emilia Șercan declara în emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă difuzată la TVR, că se simte o mare impostoare nimeni nu a bănuit că se referă și la altceva decât la «compromisul vieții» ei – acela că în 2008, pleca de la Evenimentul Zilei pentru a lucra (pentru 8.500 de euro lunar) la Realitatea-Cațavencu, controlată de mogulul Sorin Ovidiu Vântu", se arată în documentul citat de jurnaliștii de la turnulsfatului.ro.
Emilia Șercan, absolventă, în 2003, a Facultății de Științe ale Comunicării și Jurnalism din Sibiu, este acuzată că a copiat din două cărți, publicate în 2002, intitulate ”Jurisprudența europeană privind libertatea de exprimare”, respectiv „Ghid juridic pentru jurnaliști (ediția a III-a)”.
Articolul integral pe turnulsfatului.ro
Anul trecut, ziarul Curentul a publicat o listă cu numele unor jurnaliști plătiți „cu mult peste valoarea lor profesională sau umană, creându-le o imagine falsă vizavi de propriile persoane, astfel încât răzbunarea lor, perfect legitimă, a căpătat aspectul unei exorcizari în masă a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice și cu bale la guri", a scris SOV pe Facebook din închisoare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)