Jurnalist despre Moise Guran: Nu-i apără pe copiii cărora părinții le beau alocația, ci doar slotul său orar. Încearcă să-și rezolve problemele prin scandal

Reacțiile după emisiunea lui Moise Guran, în care acesta a susținut că mărirea alocațiilor pentru copii "finanțează alcoolismul național", continuă să apară.
De această dată, jurnalistul Patrick Andre de Hillerin, afirmă că totul a fost un scenariu astfel încât Moise Guran să atragă atenția asupra emisiunii sale, aflată în cădere liberă din cauza audienței.
Hillerin susține că Guran a făcut acele afirmații scandaloase pentru a provoca o reacție din partea TVR, așa încât să fie din nou în postura celui care este pedepsit, pe nedrept.
"Se apropie vacanța, pe timpul verii Biziday nu va mai presta, ca multe alte emisiuni zilnice, urmând, probabil, să fie date reluări, atunci când e cazul. Dar acum e cel mai bun moment pentru Guruan să reia placa victimizării, cu gândul la costul GRP-ului de toamnă: 19 nu bun, 22 bun. Așa că se trântește o emisiune scandalizatoare, ofensatoare, jignitoare. Și se așteaptă reacțiile. Care vin în valuri. Bifat. După reacții, Guruan ne și spune ce-l așteaptă:
Îmi asum aceste opinii, sunt gata să merg în fața Comisiei de Etică a TVR, sau, de fapt, nici nu este nevoie să merg acolo, dacă pentru aceste opinii cineva consideră că trebuie să plec de la televiziunea publică, o voi face. Fără regrete! Căci scopul merită! Iar scopul îl reprezintă sutele de mii de copii din România la care nu ajunge nici alocație nici nimic.
Ha-ha-ha. Guruan se sacrifică în numele adevărului, al scopului înalt, al… (aici mi s-a făcut greață)", scrie Patrick Andre de Hillerin pe blogul său.
"Slow down! Guruan nu apără copiii cărora părinții alcoolici le beau alocația. Guruan nu-și apără decât slotul orar. Peste Guruan n-au năvălit, în redacție, doi teroriști care să-l fusileze, ci, cel mult, niște sponsori care-i bat obrazul cu cifrele de audiență. Iar dacă el nu-și poate rezolva problemele prin muncă și competență, încearcă să și le rezolve prin scandal", conchide Hillerin.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment
Persoane: Moise Guran
Subiecte: Alocatii copii
Organizații: Televiziunea Română (TVR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)