Am intrat în a treia săptămână fără facebook, trecând prin zile pline de sărbătoare Sfântă, care m-au ajutat să-mi înving gândul de a abandona lupta, dar care m-au făcut, paradoxal, să-mi și doresc să fiu prezentă în comunitatea virtuală și să rostesc, alături de prietenii din lista mea virtuală, "Hristos a înviat!”.

Ziua 10: Sâmbăta Mare
„Am stat printre necuvântătoare și m-am transformat într-o necuvântătoare”.
Mă tem că până la urmă o să luăm chipul fecebook-ului: necuvăntător, nesimțitor, fără expresii faciale și fără emoții. Brrr, ce perspectivă!

Ziua 11: Învierea Domnului
Foarte, foarte greu mi-a fost zilele acestea să nu intru pe facebook. Cum să nu mărturisesc eu în lumea virtuală "Hristos a înviat!”? Se pare că nu ne mai este suficientă comunitatea reală în care trăim efectiv, familie, prieteni, avem nevoie de acest spațiu imens care să ne valideze sentimentele și gândurile.
Fără de postări, am revenit la comunicarea de acum 10 ani, am trimit mail-uri și sms-uri cu urări prietenilor, chiar am sunat o parte dintre ei. Mare bucurie!

Ziua 12
Cu cât socializezi mai puțin, cu atât vorbești mai mult cu Dumnezeu. Socializarea nelimitată, specifică mediului virtual, îți anihilează dorința de a mai comunica cu Dumnezeu. Ce să-i mai spui, ce să-i mai mărturisești, când ești deja spovedit pe facebook?

Ziua 13 (marți)
Mi-am dat seama că eu nu mă lupt cu facebook-ul, mă lupt cu mine. În mine a găsit facebook-ul slăbiciunea care m-a făcut atât de dependentă de el. Acum încerc să preiau controlul. 
Dar cum, căci nici vremurile nu mă ajută? E mult mai simplu azi pentru un fumător, decât pentru un dependent de facebook. Cum vrei să tragi un fum, îți sar în ochi avertismente sinistre de pe pachetele de țigări, afișe imense cu interdicții, care te dau afară pe ușa restaurantului sau din locurile de joacă pentru copii. 
În schimb, toată lumea e pe facebook. Toate locurile de muncă depind într-o măsură mai mare sau mai mică de facebook. Mai e ceva de așteptat până să devină și facebook-ul o chestiune de interes pentru sănătatea publică și să apară afișe de tipul: accesul pe facebook strict interzis!

Ziua 15 (joi)

Je suis Sisif!  Încă mă lupt cu bolovanul dependenței de facebook, în zile care încep cu bucuria că m-am eliberat și sfârșesc lamentabil în dorințe greu să înfrânat privind abandonarea luptei și reîntoarcerea la postările care îmi aduceau atâta bucurie.

Timpul îmi pare că trece la fel de greu ca odinioară, de acum am învățat să am răbdare să primesc răspuns la un mail sau să mă bucur de orice semn de viață pe care îl primesc de la prieteni. Comunicarea nu mai este instant și trebuie să mă readaptez, amintindu-mi că dacă am reușit să relaționăm cumva până în epoca facebook-ului, poate reușim și acum.

Apropo de timp, eu care îmi găseam mereu scuze pentru "a mai sta un pic pe facebook”, trebuie să recunosc că incredibil de mult timp acolo. Vai, ce repede trece timpul, spuneam, dar poate că nu era trecerea mai rapidă, ci irosirea unui dar prețios era mai mare. Și atunci, mă întreb de ce să îi dau facebook-ului timpul meu? Lumea e din ce în ce mai îngrijorată de datele personale administrate de facebook, dar nu și de timpul pe care acesta ni-l răpește.

Ziua 16 (vineri)

Bucurie mare, m-a anunțat un prieten că și-a șters contul de facebook. Nu pot să-mi asum meritul, omul era dezactivat de câțiva ani, dar bucuria este foarte mare. Discutam cu el aseară despre posibilitatea ca, în scurt timp, facebook-ul să devină obligatoriu, deja sunt companii care îți solicită la angajare cont de facebook. Până atunci, trebuie să recunosc, mă bucur de orice cont de care aud că a fost șters. 

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews