Mihai Alexandru, compozitorul piesei cântată de Laura Bretan: Mi-aș dori sa se menționeze clar în regulamentul acestui concurs, că participanții creștini nu au dreptul sa concureze la Eurovision, măcar să știm o treabă de la început
Continuă ecourile după ce la concursul Eurovision. Se înmulțesc vocile care care consideră că artista Laura Bretan a fost penalizată pentru poziția ei pro familie din cadrul Referendumului pentru Căsătorie din octombrie trecut.
Compozitorul cântecului interpretat de Laura Bretan, Mihai Alexandru, spune că „ din cauza unor motive care n-au nici o legătură cu muzica, a trebuit să acceptăm acest deznodământ. Noi ne-am asumat de la început acest lucru, știam ca pot exista urmări iar ele nu au întârziat”.
„Vă rog să mă scuzați, dar aceasta este părerea mea. Am pierdut cea mai mare șansă de a aduce anul următor, Eurovisionul în România. Românii au votat Laura Bretan, doi jurați ne-au acordat note maxime, prestația ei și tot pachetul au fost impecabile, dar din cauza unor motive care n-au nici o legătură cu muzica, a trebuit să acceptăm acest deznodământ. Noi ne-am asumat de la început acest lucru, știam ca pot exista urmări iar ele nu au întârziat. Întrebarea mea este următoarea: Nu cumva avem de-a face un soi de discriminare? Nu cumva Eurovisionul deviază de la ideea de bază care ne unea pana acum, adică muzica. Mi-as dori să se menționeze clar în regulamentul acestui concurs, că participanții creștini nu au dreptul sa concureze, măcar sa știm o treabă de la început. În acest fel se pot evita situații ca aceasta, care a avut ca rezultat dezamăgirea unui copil de 16 ani, plus majoritatea românilor, iar toată munca unei echipe a fost aruncata pe apa sâmbetei.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
763 de celebrități moarte după vaccinarea Covid! VIDEO KLA TV
Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment
Persoane: Laura Bretan
Locații: București
Subiecte: Activism LGBT Homosexualitate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)