O nouă televiziune de DOCUMENTARE românești va începe să emită în București, sud-estul țării și în Bulgaria

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a acordat, miercuri, 1 iunie, decizia de autorizare a studioului din Constanța pentru televiziunea Cinethronix cu difuzare prin cablu, care va putea începe să emită în București, în zona de sud-est a României și în Bulgaria, potrivit licenței acordate.
Conform proiectului editorial depus la CNA pentru obținerea licenței, Cinethronix va difuza producții proprii, preponderent filme documentare și, secundar, eseuri cinematografice și reportaje.
Televiziunea a obținut licența anul acesta, în ședința publică din 8 martie.
Grila va cuprinde, potrivit Mediafax, în afara filmelor difuzate de sine stătător sau în serial (26 de minute per episod), documentare tematice, care vor fi inserate în cadrul unor emisiuni generice, precum: "Cadre de memorie" (cu specific memorialistic și turistic), "Dacica" (etnogeneza poporului român), "Călătorie în timp" (despre evenimentele istorice naționale cu importanță socială și culturală), "Scurt Metraj" (eseuri cinematografice pe teme științifice, istorice, culturale), "Retronom" (o trecere în revistă a unor conflagrații autohtone sau europene, cu impact major în evoluția istorică națională și continentală), "Vintage" (monografii ale unor localități, teatre, cinematografe celebre), "Selfie PTV" (o serie de scurtmetraje cu oameni care la prima vedere par simpli, dar au pasiuni extraordinare sau perfomanțe în domenii inedite), "Edificii", "Artefacte", "Portret în pixeli" (biografii ale unor personalități autohtone), "Lecție deschisă" și "After school" (programe dedicate elevilor și liceenilor elaborate pe baza programei școlare și care vine ca o completare în imagini a informațiilor predate la cursuri), "Premiera de sâmbătă/ duminică" (filme documentare din diverse domenii, difuzate în premieră).
Cinethronix va avea o producție proprie de 80% (20% programe educative, 60% culturale) și va difuza 20% producții ale altor producători. Din cele 24 de ore/ zi de program, 12 ore vor fi reprezentate de reluări.
Administratorul și unicul acționar al societății Cinethronix Television Production SRL (din Constanța) este Leonard Cosmin Nicolescu, care a declarat că societatea pe care o deține este o casă de producție de documentare cu tematică românească și funcționează de 11 ani, adăugând că o parte din documentarele realizate de aceast studio de producție sunt deja difuzate de aproximativ 30 de televiziuni locale, precum Travel Mix, Nașul TV și Neptun TV.
Societatea a obținut patru premii și o nominalizare la Galele Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România (APTR) pentru documentarele realizate.
Cinethronix va avea ca zonă de difuzare locală orașul București, iar ca zona regională, județele Constanța, Ialomița, Ilfov, Buzău, Teleorman și Dâmbovița. De asemenea, televiziunea va emite la nivel internațional în Bulgaria.
Valoarea inițială a investiției pentru această nouă televiziune este de 80.000 de euro, 50.000 de euro reprezentând cheltuiala pentru echipamente și amenajarea de studio, iar 30.000 de euro pentru pregătirea emisiei.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

EMISIUNE LIVE: Doru Paraschiv, ofițerul de informații care l-a prins cu minciuna pe Marian Enache de la CCR ÎN DIRECT la ActiveNews și Starea de Libertate. ACTUALIZARE

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)