ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În urmă cu câteva zile, o fotografie care arăta un nor negru a devenit virală pe internet.

Cel care a postat-o pe Facebook a scris că este făcută în Timişoara. La o privire mai atentă, Ervin Boer şi-a dat seama că este vorba despre o prelucrare în Photoshop. 
 

Fotograful Mihai Moisii este cel responsabil de fotografia contrafăcută care a fost preluată de site-uri de ştiri care nu au realizat falsul. Acesta şi-a justificat gestul prin goana de senzaţional a presei, spunând că totul a fost un pariu.

"Ok.. şi pentru că această fotografie și-a atins scopul, pot să vă spun povestea ei. Inițiativa acestei acțiuni a venit de la o d-șoară care în urmă cu ceva vreme a încercat să lanseze un site de știri on-line și a fost discutată și cu alte persoane din mass media. D-șoara respectivă s-a plâns la puțin timp după lansare de faptul că ziarul ei a fost „pus la pământ” de alte publicații care publică știri „senzationale” și neverificate. Nu am vrut să o cred și am mai vorbit și cu alte persoane de presă. Apoi am avut surpriza că alte publicații de scandal să facă dintr-o acțiune a mea numită „Si mie îmi stă bine în lesă”, o acțiune de sensibilizare pentru adopția animalelor fără stăpân, o știre de scandal intitulată „Fundulete bombate și sâni obraznici pentru adopția cateilor fără stăpân”. În urma acestor lucruri și discuțiilor cu oameni de vază din presă, s-a născut un pariu pe care eu l-am pierdut: mi s-a spus „facem pariu că dacă publici o poză mai deosebită pe pagina proprie, va ajunge în cel puțin 2 publicații, care nici nu îți vor cere acordul pentru a folosi poza și nici nu te vor întreba dacă este reală ??? Am zis că așa ceva nu se poate, pentru că orice publicație trebuie să verifice sursele (și cel mai probabil să ceară acordul (aici nu sunt sigur, pentru că nu e folosită în scop comercial). Se pare că am pierdut pariul și țin să mai felicit profesionalismul celor de la PRO TV care deși nu m-au întrebat dacă fotografia este reală, m-au întrebat dacă am au acordul meu pentru folosire și .. (sincere felicitări ! ) au știut să își dea seama că poza este fake printr-o simplă întrebare ”este singura fotografie pe care o aveți ? ” Era logic că cineva care surprinde un așa eveniment nu face o singură poză ! Așa că .. eu am pierdut un pariu, însă amicii mei care publică știri „nesenzationale” dar verificate vor avea mai multă căutare și probabil își vor relansa site-ul de știri!", a scris Mihai Moisii  pe contul de Facebook.