Prima ediție a Premiilor de Excelență Itsy Bitsy. Postul de radio a premiat personalități, instituții și organizații care susțin dezvoltarea copiilor și proiecte dedicate familiei
La 10 ani de la înființare, Itsy Bitsy, postul de radio pentru copii, a organizat prima ediție a galei Premiilor de Excelență, în care au fost premiate 15 personalități, instituții și mai multe organizații care susțin dezvoltarea copiilor pe toate planurile și care au derulat de-a lungul timpului proiecte dedicate familiei.
Printre câștigători - Simona Halep, Andreea Marin, Margareta Pâslaru, Teatrul Țăndărică, UNICEF România.
Gala Premiilor de Excelență a avut loc pe 28 ianuarie, pe scena Teatrului Excelsior. Gazda evenimentului a fost Ruxandra Rusan, iar premiile au fost înmânate de copii care au crescut alături de postul de radio Itsy Bitsy și de Zapa, unul dintre personajele cunoscute ascultătorilor radio-ului.
Premiile au fost acordate, potrivit iqads.ro, atât pentru cei care au adus schimbări în viața copiilor din România (Bine pentru copii, Împreună pentru copii), cât și pentru încurajarea educației (Altfel de educație, Cursuri pentru copii, Investim în educație), a dragostei de artă (Muzica pentru copii, Proiecte artistice pentru copii) și a bucuriei în familie (Părinte implicat, Bine pentru familie).
Iată câștigătorii Premiilor de Excelență Itsy Bitsy:
Unicef România, categoria "Bine pentru copii" - Organizații care au derulat proiecte care au adus schimbări majore în viața copiilor din România
Voltaj, categoria "Împreună pentru copii" - Organizații care au colaborat foarte bine pentru binele copiilor
Andreea Marin, categoria "Îmi pasă" - Personalitatea cea mai implicată în susținerea proiectelor în beneficiul femeilor și copiilor
Simona Halep, categoria "Oameni care inspiră" - Oameni care, prin ceea ce fac, sunt modele demne de urmat
Oana Moraru, categoria "Părinte implicat" - Părinți care iau atitudine și vorbesc în numele părinților
Urania Cremene, categoria "Parenting pentru toți" - Specialiști care au reușit să facă parentingul accesibil
Academia de fotbal Gheorghe Hagi, categoria "Sport pentru copii" - Instituții și oameni care au realizat proiecte sportive de amploare pt copii
Lumina Instituții de Învățământ, categoria "Altfel de educație" - Proiecte educaționale care promovează un învățământ obligatoriu modern și au obținut rezultate meritorii
Teatrul de Animație Țăndărică, categoria "Arta spectacolului pentru copii" - Instituții care promovează arta în rândul copiilor
Academia de Talente Contrapunct, categoria "Proiecte artistice pentru copii" - Proiecte coordonate cu și pentru copii
Margareta Pâslaru, categoria "Muzica pentru copii" - Artiști consacrați care au inclus în repertoriul lor muzica pentru copii
Andra și Răzvan Gogan, categoria "Muzica pentru copii cântată de copii" - Artiști-copii care creează și interpretează melodii pentru copii
FasTracKids, categoria "Cursuri pentru copii" - Cursuri extrașcolare și ateliere pentru copii care promovează creativitatea și educația prin joc, ca mijloc de educație non-formală
Himalaya, categoria "Investim în educație" - Branduri comerciale care au derulat programe educative pentru copii
Avon, categoria "Bine pentru familie" - Branduri comerciale care au derulat programe benefice pentru familie





Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Mulțumim pentru solidaritate! Publicăm numele primilor donatori pentru continuarea site-ului ActiveNews. ACTUALIZARE: Donații de la 10 lei la 1750! VĂ VEȚI REGĂSI AICI ȘI ÎN RUGĂCIUNILE NOASTRE ȘI ALE PRIETENILOR NOȘTRI DIN BISERICĂ
Românii nu-l lasă singur! MESAJE DE LA CRISTELA ȘI CĂLIN GEORGESCU! Demonstrații în țară și în toată lumea:”ȘI NOI SUNTEM CĂLIN GEORGESCU!” Și polonezii au ieșit în stradă: ”Solidaritate! Astăzi România, mâine noi” - ACTUALIZĂRI VIDEO
Momente dramatice la concertul lui Céline Dion: Diva s-a prăbușit pe scenă în fața a zeci de mii de oameni - VIDEO
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Eveniment
Persoane: Andreea Marin Simona Halep
Locații: București
Subiecte: Gala Premiilor de Excelență
Organizații: Itsy Bitsy UNICEF
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)