Dar cine e nemernicul care a putut scrie o astfel de mizerie de articol? Cât de mare trebuie să fie ticăloșia (și foamea?) individului, ca să-l determine să însăileze, într-un stil demn de "Scânteia” de pe vremea tinereții lui Brucan, acest articol de manipulare grosieră, fundamentat pe echivalarea "ortodox” = "rasist” = "homofob”?

Astea au fost întrebările care mi-au venit automat în minte alaltăieri, când, deschizând, pentru câteva momente facebook-ul, mi-au apărut în față un articol "share”-uit de tot felul de pretini virtuali, unii dintre ei cândva amici și în viața reală, în vremea de dinaintea erei noastre și înainte de Hristos.

Mă uit și nu-mi vine să cred ce văd. "Autorele” articolului este Laurențiu Ciocăzanu, un (fost) jurnalist pentru care, până vineri, aveam un oareșcare respect, dacă nu pentru altceva, atunci măcar pentru prețuirea pe care i-o acordă respectivului persoane pe care personal le prețuiesc. Acum nu mai am decât sentimentul acela trist, de regret, amestecat un involuntare urme de dispreț, pe care mi-l provocă constatarea insondabilelor adâncimi ale căderilor și abjecțiilor omenești.

Ieri n-am putut să reacționez pentru că, din diverse motive, am făcut un circuit de câteva sute de kilometri prin Ardeal, punctat, prin altele, și de o oprire de câteva ceasuri la o mănăstire, unde o mână de măicuțe ortodoxe (da, da, ortodoxe, deci, după mintea lui Ciocăzanu, obligatoriu homofobe & rasiste) poartă de grijă (casă, masă, medicație și tot ce mai trebuie, inclusiv educație de calitate în cazul copiilor), cu eforturi supra-omenești, de zeci de bătrâni și de copii lăsați în voia sorții de aparținători și de stat.

Astăzi, fiind duminică, evident că m-am dus la Biserică, în rând și în gând cu milioanele de creștini, ortodocși și de alte confesiuni pentru care, după cum a fost și pentru strămoșii lor veacuri la rând, duminica este înainte de toate Ziua Domnului.

Din păcate, în această zi sfântă n-am putut să fac abstracție de negativitatea și mizeria  puturoasă, chiar la nivel de gând, a spurcăciunii de "articol” scris de fostul jurnalist Laurențiu Ciocăzanu. Pur și simplu, simt că trebuie să reacționez la insinuările și manipulările ordinare din acest text, prin care se sugerează că viitorul pașnic al omenirii, democrația și pacea socială din țara noastră ar fi amenințate de o "nouă specie a trecutului întunecat” care "e rasistul, homofobul, ”ortodoxul””. 

În primul și în primul rând, vreau să-l anunț pe Ciocăzanu și pe oricine a dat like la elucrubrațiile respectivului că "nouă specie a trecutului întunecat” NU există în realitate. Da, e adevărat, existăm în țara asta milioane de creștini ortodocși, dar faptul acesta nu e nicio amenințare pentru nimeni (în orice caz, nu pentru un om cu mintea întreagă și cu toate țiglele pe acoperiș). În realitatea "reală” a creștinismului ortodox din România (cea pe care o întâlnim atunci când binevoim să mai luăm o pauză de facebook și internet și să facem câteva pași în lumea din jurul nostru) nu există nici măcar ca fenomene izolate și cu atât mai puțin ca "specie” amenințarea la adresa democrație pe care o ventilează șmecherul manipulator Ciocăzanu (că jurnalist nu i se mai poate spune).

În experiența mea reală (deci cea din afara mediului virtual) am întâlnit sute, posibil mii, de creștini ortodocși români din toate tagmele sociale, de la miniștri, președinți de consilii județene, primari, universitari, antreprenori mai mici sau mai mari și până la ciobani, văcari sau zilieri cu foarte aproximative deprinderi într-ale scrisului și cititului (dar cu inimă curată și o omenie ce s-a dovedit infinit superioară "umanismului" toxic al unor nenorociți cu cartea de muncă la Harvard cu care s-a întâmplat să mă intersectez la un moment dat în viață). N-am întâlnit însă altcumva decât drept cantitate neglijabilă în viața reală a Bisericii caricatura "ortodox” = "rasist” = "homofob”, pe care Ciocăzanu și cei asemenea lui o proiectează ca fiind un fenomen de masă în țara noastră.

Creștinii ortodocși pe care eu îi știu nu încap în niciun caz ca persoane reale în calapodul mincinos construit de Ciocăzanu prin ticăloasa și vicleana echivalare "ortodox = rasist = homofob”. Iar când vorbesc de creștini ortodocși mă refer la cei care frecventează în mod regulat Biserica și nu la mai știu eu ce profiluri de viteji și patrioți "ortodocși” din spațiul virtual.

Ortodocșii în carne și în oase pe care îi văd duminică de duminică la Sfânta Liturghie nu sunt nici ciudați, nici încuiați la cap, nici infantili, nici xenofobi, nici radicali, așa cum se sugerează Ciocăzanu că ar fi noua "specie a trecutului întunecat ortodox, rasist și homofob”. Și în niciun caz nu sunt niște marginali și ne-adaptați sociali, dușmani ai progresului, al democrației și a statului de drept. Dimpotrivă. Atunci când privesc duminca în jur în biserică am marea bucurie să descopăr o mulțime de oameni de toată isprava din toate categoriile sociale.

Bunăoară, astăzi, ca și în atâtea duminici de dinainte, am văzut în strana din partea stângă a bisericii un domn mereu cuviincios îmbrăcat, care ascultă cu atenție slujba și care la final așteaptă modest, în rând cu toată lumea, să ajungă să ia anafură. Abia de puțină vreme am aflat că domnul respectiv este un important om de afaceri din Timișoara, care, împreună cu familia, a construit o afacere de mare succes, un adevărat brand local, căruia i se datorează unul din plusurile importante pe care calitatea vieții îl are în Timișoara față de situația din celelalte orașe mari ale țării. Doamna P., pe care am avut plăcerea să o salut la finalul slujbei, a creat o altă afacere de succes din Timișoara, de data asta în domeniul culturii, cu importante beneficii pentru timișorenii iubitori de carte și de frumos. M-am bucurat mult să-l salut astăzi la slujbă pe alt om deosebit, care, după studii în străinătate și după ce a activat într-una din cele patru mari firme de consultanță din lume, în momentul de față este nu doar un important om de afaceri în Timișoara, dar și un fin analist al relațiilor internaționale, ce pregătește un doctorat într-un domeniu puțin frecventat în țara noastră. Am mai văzut astăzi în biserică alți cunoscuți, antreprenori mai mici sau mai mari, directori din bănci, din multinaționale sau din instituții publice, universitari (inclusiv un fost decan, cu care am stat de vorbă despre ultimele noutăți în legătură cu demersul Coaliției pentru Familei), profesori din învățământul secundar sau oameni ai legii.

Să nu fiu înțeles greșit, biserica pe care o frecventez nu este una care îți cere o diplomă universitară la intrare. Dimpotrivă, e o biserică dintr-un cartier mărginaș al Timișoarei, așa că majoritatea relativă a enoriașilor e constituită din oameni de-ai locului, mulți pensionari, dar și oameni de vârstă medie sau tineri, cu profesii dintre cele mai diverse (inclusiv șoferi, vânzători, muncitori, etc). O altă particularitate a bisericii e dată de numărul relativ ridicat de copii, în orice caz semnificativ mai ridicat decât media la scară națională. Dacă și în societate proporția dintre adulți și copii ar fi aceeași cu cea înregistrată în această biserică de la marginea Timișoarei, cu siguranță că problema sustenabilității sistemului public de pensii și, de fapt, al viitorului României ar fi cu totul și cu totul alta.

Să fiu bine înțeles, cazul pe care îl prezint nu este unul excepțional, ci mai degrabă este unul uzual în autentica Românie ortodoxă, în care, după deceniile de regim ateist și după imensele bulversații sociale și culturale generate de industrializarea socialistă (distrugătoare a universului rural tradițional-ortodox) și de haosul post-comunist, se poate constata coagularea treptată a unor insule de normalitate socială și culturală în jurul unor parohii funcționale, în special în mediul urban. După o paradigmă până la urmă similară cu cea subliniată de Tocqueville în faimoasa lui lucrarea despre democrație în America secolului al XIX-lea, în jurul comunităților coagulate în jurul unui nucleu religios a început să se înfiripe o societate civilă autentică, care începe să-și arate primele roade (ONG care funcționează pe banii membrilor și nu cu fonduri norvegiene sau elvențiene, grădinițe și școli private, etc.). E vorba de o creștere eminamente organică, care se petrece la firul ierbii, în strânsă legătură cu irepetabilii factori locali, așa că aceste insule de experiență comunitară ortodoxă se întâmplă să aibă caracteristici și profiluri foarte diverse. Ceea ce e important este că astfel de insulițe au apărut de la sine, în mod autonom și fără niciun fel de coordonare nici măcar la scară locală și regională, darămite la scară națională.

Până acum cel mai important proiect de împreună lucrare în care au participat oameni din diverse astfel de "oaze creștine” este strângerea de semnături și susținerea demersului Coaliției pentru Familie. Voluntarii pe care i-am văzut că s-au implicat în acest demers la Timișoara sunt oameni pașnici, raționali și cu picioarele pe pământ, în general familiști care-și rup din timpul de lucru și cel dedicat familiei pentru a susține acest proiect pe care-l consideră extrem de important pentru viitor, în primul rând pentru viitorul copiilor lor. Eu unul n-am văzut printre susținătorii Coaliției pentru Familie nici fanatici (religioși sau de altă natură), nici legionari / admiratori ai lui Hitler și nici sanguinari care ar caută, după expresia lui Ciocăzanu, să ia "glanda ungurului, țiganului sau homosexualului”. Nici pomeneală de așa ceva.

Oamenii care susțin demersul Coaliției pentru Familie nu sunt nici caricaturi, nici nebuni și nici proști (cum caută să sugereze Ciocăzanu și cei asemenea lui). Dimpotrivă, sunt oameni obișnuiți, care trăiesc în insule de normalitate și firesc în sânul propriilor familii și în experiența comunitară, atâta și așa cum există, în legătură cu alți oameni care împărtășesc credințe și valori comune (inclusiv respectul pentru ordinea de drept democratică și pentru statul de drept). Oameni care sunt totuși suficient de lucizi ca să descifreze mersul vremurilor și să înțeleagă că nimic din ceea ce este important pentru ei și din ceea ce au reușit să construiască împreună cu alți oameni cu valori similare nu va mai rămâne în picioare în situația în care și țării noastre i se va impune alinierea forțată la "bunele practici europene” în materie de căsătorie homosexuală și de corectitudine politică. Ca să nu se întâmple așa ceva și pentru ca să nu (re)trăim în societatea românească experiența în care minciuna este proclamată adevăr, iar cei care nu sunt de acord cu aceasta sunt puși la stâlpul infamiei (așa cum s-a întâmplat nu cu mult timp în urmă, în vremea comunismului) milioane de români s-au raliat la proiectul de a crea o minimă măsură de protecție preventivă prin înscrierea în Constituție a definiției familiei firești.

Nu e o supriză prea mare să constatăm că demersul pentru familie firească și pentru o ordine socială compatibilă cu tradiția creștină a stârnit reacția unor forțe adverse care duc o campanie neîntreruptă, șapte zile din șapte, împotriva Coaliției pentru Familie și, implicit, împotriva Bisericii Ortodoxe Române ca cel mai important susținător instituțional al acestui demers. Mizeria de articol scris de fostul jurnalist Ciocăzanu nu e altceva decât o mică verigă în această campanie de dezinformare care, în bunele tradiții ale propagandei totalitare, susține că albul e negru și că adevărul e minciună.

Iar una din minciunile cele mai sfruntate, dar deja recurent vehiculate în spațiul public, este echivalarea "ortodoxiei” cu tot ce e mai rău, adică "rasismul”, "fascismul”, "homofobia”, "Hitler”, șamd. Cei care se pretează la această manipulare josnică (așa cum o face Laurențiu Ciocăzanu) sunt indivizi care fie nu știu, fie nu vor să cunoască ceea ce este cu adevărat ortodoxia românească și viața autentică a comunităților liturgice ortodoxe din lume sau din mănăstiri. Tuturor acestora, începând cu fostul jurnalist Ciocăzanu, nu pot decât să le adresez străvechiul îndemn "vino și vezi”.